Liberalul Relu Fenechiu spune că a avut o întrevedere, sâmbătă, cu premierul, în decursul căreia i-a predat mandatul de ministru al Transporturilor. Situația incertă de la CFR Marfă va fi lămurită în cadrul unei conferințe de presă, a precizat fostul ministru.
”M-am întâlnit cu premierul şi i-am predat mandatul de la Ministerul Transporturilor (...) Pentru că eu am o relaţie cu premierul îndeajuns de bună, i-am spus <<domnule gata, mi-am prezentat demisia>>. În primă fază rămăsese să ne întâlnim a doua zi, dar după aceea i-am dat un telefon, văzând spectacolul televizat şi eu i-am spus că nu are niciun sens să aşteptăm”, a declarat Fenechiu pentru Gândul.
El a mai spus că nu i-a putut preda mandatul în secunda doi pentru că era la o distanță foarte mare de locul în care se afla premierul. Întrebat de ce nu a trimis demisia prin fax, liberalul a răspuns: ”Pentru că eu am o relaţie cu premierul îndeajuns de bună în care i-am spus domnule gata, mi-am prezentat demisia. În primă fază rămăsese să ne întâlnim a doua zi, dar după aceea i-am dat un telefon, văzând spectacolul televizat şi eu i-am spus că nu are niciun sens să aşteptăm”.
Fenechiu a mai spus că există posibilitatea ca Biroul Permanent Național al PNL să se întrunească marți pentru stabilirea unui succesor la Transporturi.