Autorităţile din Letonia investighează ceea ce ar putea fi un nou incident cu o dronă pe teritoriul lor, după ce un dispozitiv a explodat fără a provoca răniţi sâmbătă, căzând în lacului Dridzis (sud-estul acestei ţări baltice), relatează EFE.
Drona s-ar fi prăbușit în lac, unde a explodat
Premierul interimar al Letoniei, Evika Silina, a confirmat incidentul pe contul sau de pe platforma X, unde a declarat că se află „în contact cu serviciile competente care acţionează în zona lacului Dridzis, din districtul Kraslava, în urma prăbuşirii şi exploziei unei drone în lac”.
„Aştept de la servicii informaţii cât mai detaliate posibil despre circumstanţele incidentului şi acţiunile ulterioare. Invit locuitorii să urmărească informaţiile oficiale” a adăugat ea.
Potrivit rapoartelor radioteleviziunii letone LSM, care a citat poliţia, în jurul orei locale 08:00 (05:00 GMT), „aparatul a explodat la contactul cu apa”, fără să facă răniţi.
LSM a descris dispozitivul drept o dronă şi a indicat că poliţia a fost informată despre incident de către locuitorii din zona afectată.
„Au fost găsite rămăşiţele a ceea ce ar putea fi o dronă”, a relatat această media, adăugând că autorităţile se pregătesc să "inspecteze" o zonă „extinsă”, pentru care a fost desfăşurată o echipă formată din unităţi de poliţie, pompieri, servicii de salvare şi armata.
Tensiuni în guvernul leton
Letonia se află într-o situaţie politică agitată în urma demisiei, pe 14 mai, a şefei guvernului Evika Silina, care şi-a pierdut majoritatea parlamentară după ce l-a criticat pe ministrul său al Apărării, Andris Spruds, pentru reacţia acestuia la intrarea unor drone ucrainene în spaţiul aerian leton.
De fapt, două drone ucrainene au lovit infrastructura energetică a Letoniei în urma măsurilor ruseşti de război electronic, potrivit ministrului de Externe al Ucrainei, Andrii Sibiga. Acestea au pătruns în spaţiul aerian leton, unde au provocat o explozie după ce au lovit un depozit de petrol gol din Rezekne, la 60 de kilometri de graniţa cu Rusia, notează Agerpres.
Țările baltice, puse la încercare
În ultima săptămână, toate țările baltice s-au confruntat cu alerte privind existența unor drone în spațiul aerian al NATO, un avion românesc doborând unul dintre aparate în spațiul aerian al Estoniei, despre care se crede că a fost o dronă ucraineană rătăcită.
Estonia și Lituania au mulțumit României pentru această intervenție, în timp ce MApN l-a decorat pe pilotul român care a doborât drona.