DCNews Politica Personalități politice Diana Şoşoacă, audiată la Parchetul General

Diana Şoşoacă, audiată la Parchetul General

Foto: Inquam Photos / George Calin

Eurodeputata Diana Şoşoacă a ajuns luni la sediul Parchetului General pentru a fi audiată în dosarul în care este acuzată de propagandă legionară, transmite Agerpres.

Ea a fost întâmpinată în faţa instituţiei de câteva zeci de susţinători, care afişau pancarte cu mesajul "Solidari cu Diana Şoşoacă". De asemenea, aceştia suflau în vuvuzele şi fluturau steagul României, alături de cel al Partidului S.O.S. România.

Foto: Inquam Photos / George Calin 

Ridicarea imunităţii parlamentare în cazul Dianei Şoşoacă, solicitată de procurorul-general

Reamintim că Diana Şoşoacă a mai fost citată la Parchet pe 23 septembrie, însă nu s-a prezentat la audieri.

Tot atunci, procurorul general Alex Florenţa a solicitat Parlamentului European ridicarea imunităţii parlamentare în cazul Dianei Şoşoacă, suspectată de săvârşirea a 11 infracţiuni: 4 infracţiuni de lipsire de libertate în mod ilegal; 4 infracţiuni de promovarea în public a cultului persoanelor condamnate pentru săvârşirea unor infracţiuni de genocid contra umanităţii şi de crime de război, precum şi fapta de a promova, în public, idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe; promovarea, în public, în orice mod, de idei, concepţii sau doctrine antisemite; negarea, contestarea, aprobarea, justificarea sau minimalizarea în mod evident, prin orice mijloace, în public, a holocaustului ori a efectelor acestuia; ultraj.

Foto: Inquam Photos / George Calin 

Diana Șoșoacă: Nu sunt vinovată de niciuna dintre acuzaţii



Ca reacţie, Diana Şoşoacă a declarat că solicitarea Parchetului General adresată Parlamentului European reprezintă "o tentativă de execuţie politică".

"Asistăm astăzi la încă o tentativă de execuţie politică pusă la cale de sistemul corupt care tremură în faţa adevărului. Parchetul General cere ridicarea imunităţii mele de europarlamentar. De ce? De frică. Pentru că am spus lucrurilor pe nume, pentru că am apărat poporul român şi am denunţat dictatura globalistă. Ştiu, adevărul deranjează. Nu sunt vinovată de niciuna dintre acuzaţiile mincinoase aruncate în spaţiul public. Nu am făcut decât să spun adevărul pe care alţii vor să-l ascundă. Atunci când lupţi pentru suveranitate, libertate şi dreptate, eşti vânat, stigmatizat şi ameninţat", a afirmat eurodeputata.

Alte incidente de violenţă fizică şi verbală în care a fost implicată Diana Șoșoacă



De-a lungul timpului, Diana Şoşoacă a fost implicată în mai multe evenimente de violenţă fizică şi verbală.

*** În luna februarie 2025, Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a depus la Parchetul General un denunţ la adresa Dianei Şoşoacă pentru promovarea cultului dictatorului comunist Nicolae Ceauşescu, condamnat pentru genocid.

Astfel, pe 11 februarie 2025, Diana Şoşoacă a avut o intervenţie în plenul Parlamentului European, în cadrul căreia le-a recomandat colegilor să elaboreze strategiile de politică externă după modelul dictatorului Nicolae Ceauşescu, afirmând că: "Nimeni nu l-a egalat vreodată".

*** În octombrie 2024, Parchetul General s-a autosesizat şi a deschis un dosar penal după ce Diana Şoşoacă l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Nemulţumită că judecătorii de la Curtea Constituţională i-au invalidat candidatura la alegerile prezidenţiale, Diana Şoşoacă a intrat atunci live pe YouTube şi l-a omagiat pe fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

"Din acest moment, s-a terminat cu România, nu mai există stat, nu mai există nimic. Nu pot să spun decât "Trăiască Legiunea şi Căpitanul", care au fost omorâţi de aceeaşi putere jidănească care a acţionat şi acum. Ruşine tuturor!", spunea Şoşoacă.

*** La sfârşitul lunii noiembrie 2024, Diana Şoşoacă a mers la troiţa din localitatea ilfoveană Tâncăbeşti, unde a fost organizată o comemorare a 86 de ani de la moartea liderului mişcării legionare, Corneliu Zelea-Codreanu, şi a altor 13 membri ai mişcării de extremă dreapta.

"E dreptul meu să consider pe cine vreau eu patriot", declara Diana Şoşoacă despre Corneliu Zelea Codreanu, într-o transmisiune pe Facebook.

*** În decembrie 2021, o jurnalistă din Italia depune plângere penală împotriva Dianei Şoşoacă, pe care o acuză că a sechestrat-o în cabinetul ei de avocatură din Bucureşti din cauza neînţelegerilor legate de un interviu. 

Știri similare din categoria Personalități politice Vezi toate articolele