DCNews › Stiri › Auto › De ce nu sunt toţi pietonii amendaţi când traversează ilegal. Titi Aur explică diferența dintre litera legii și spiritul legii

De ce nu sunt toţi pietonii amendaţi când traversează ilegal. Titi Aur explică diferența dintre litera legii și spiritul legii

Sursa: Simeon Stoilov, Pexels

Titi Aur, instructor de conducere defensivă, a explicat diferenţele dintre litera legii şi spiritul legii, dar şi de ce, spre exemplu, nu toţi pietonii sunt amendaţi atunci când traversează ilegal.

Discuţia din emisiunea DC Conducem a fost centrată pe greşelile care duc la accidente grave, dar şi pe diferenţa dintre litera legii şi spiritul legii. Asta în contextul în care legile nu pot fi perfecte. 

"Eu vorbesc despre acele reguli sau acele lucruri care te fac să fii mai conștient de ce ți se poate întâmpla, pentru că acolo e marea problemă.

Dacă facem o analiză a accidentelor grave, o să vedem că o parte dintre accidente, puține, sunt din cauza nerespectării regulilor stricte de circulație, adică neacordare de prioritate, viteză prea mare, etc. Dar sunt foarte, foarte multe accidente care sunt din cauza nerespectării regulilor de conducere defensivă. De exemplu, vorbim aici de păstrarea distanței, neatenția, diferite distrageri. Unele sunt şi reguli de circulaţie, dar nu sunt privite aşa în modul strict al cuvântului.  

Acum, când foloseşti telefonul în timp ce eşti la volan, încalci şi o regulă de circulaţie, dar marea problemă nu e asta. Marea problemă este că te pui foarte mult în pericol. Dacă nu porţi centura de siguranţă, încalci şi o regulă de circulaţie, şi tot aşa. 

Dar sunt multe lucruri care ţin de conştientizare, nu doar strict de litera legii", a declarat Titi Aur la DC Conducem.

Diferenţa dintre litera legii şi spiritul legii 

"Pentru că, așa cum știm sau cum ar trebui să știm, există litera și spiritul legii. Nu de fiecare dată sunt egale. Niciodată nu poți să faci o lege perfectă care să acopere și spiritul legii. Și atunci ce înseamnă spiritul legii?

Spre exemplu, de ce nu ai voie să treci strada pe oriunde? Legal, ai voie doar prin anumite locuri. Dar de ce? Ca să nu te calce maşina, evident. Însă, când faci anumite încălcări ale literei legii, spre exemplu treci strada într-o zonă rezidenţială, pe unde trec foarte puţine maşini, chiar dacă nu treci pe la colţul străzii sau pe trecerea de pietoni, n-ai încălcat neapărat spiritul legii. Pentru că legea e făcută să te protejeze. 

Acesta e doar un exemplu, dar mai sunt şi altele. Aceste lucruri ar trebui învăţate, ar trebui să existe programe de pregătire, ar trebui să existe campanii, iar atunci am avea mai puţine accidente", a mai declarat Titi Aur. 

Citește mai multe din Auto
Citește mai multe din Auto