Proiectul "Energie verde pentru oameni",investiție de aproape 48 milioane lei în infrastructura energetică a instituțiilor publice din județul Galați, va fi depus spre finanțare prin Programul Tranziție Justă 2021-2027
"Prin acest proiect, Consiliul Județean Galați va instala parcuri și centrale fofovoltaice, sisteme de stocare a energiei și pompoe de căldură, cu o capacitate totală de peste 3,15 MW, la Spitalul Clinic Județean de Urgență Galați, Spitalul Municipal "Anton Cincu" Tecuci, Spitalul Orășenesc Târgu Bujor, dar și la mai multe clădiri publice din comuna Cerțești, cooptată drept partener în cadrul acestui proiect", a anunțat Costel Fotea, președintele PSD al Consiliului Județean.
"Cea mai mare investiție va fi realizată la Spitalul Județean Galați, pentru care vom construi un parc fotovoltaic cu o capacitate de aproape 2 MW și o instalație cu pompe de căldură de 220 MW. Energia produsă aici va acoperi aproximativ 85% din necesarul anual al spitalului, ceea ce înseamnă facturi mai mici cu aproape 5 milioane de lei/an și mai mulți bani care vor putea fi direcționați către servicii medicale și investiții pentru pacienți.
Și celelalte unități medicale vor beneficia de economii importante. La Tecuci, noua centrală fotovoltaică (400KW) va acoperi 98,6% din consumul de energie electrică al spitalului, iar la Târgu Bujor investiția - centrală fotovoltaică de 215 KW și pompe de căldură cu o putere de 48 KW - va asigura peste 92% din necesarul energetic. În comuna Cerțești, primăria, școlile, căminele culturale, gospodăria de apă și stația de epurare vor fi dotate cu centrale fotovoltaice (65 KW) și pompe de căldură (208 KW) care vor acoperi aproape 75% din consumul de energie al acestor obiective.
Investim în energie verde pentru ca județul Galați să fie mai eficient, mai modern și mai prietenos cu mediul" a ținut să precizeze Costel Fotea.