Restricții de circulație pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse, în perioada 26-29 octombrie. Lucrările de pe partea bulgară dau Peste cap traficul rutier, care se desfășoară alternativ, pe o singură bandă, pe timp de zi.
Circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar, în perioada 26-29 octombrie, pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea rosturilor de dilataţie pe partea bulgară a podului, scrie Agerpres.
"Potrivit unei notificări transmise de autorităţile de frontieră bulgare prin intermediul Centrului Comun de Contact Giurgiu, circulaţia pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse este restricţionată temporar pentru efectuarea unor lucrări de construcţie şi montarea rosturilor de dilataţie pe partea bulgară a podului. Astfel, restricţiile se aplică în perioada 26-29 octombrie, în fiecare zi între orele 9:00 şi 17:00 ", se arată într-un comunicat de presă, emis luni, de ITPF Giurgiu.
Pe durata lucrărilor, banda de circulaţie din stânga este închisă, iar traficul rutier în ambele sensuri se desfăşoară alternativ, pe banda din dreapta, circulaţia fiind dirijată la intervale de aproximativ 20 de minute.
Autorităţile recomandă participanţilor la trafic să îşi planifice din timp călătoriile, să ia în calcul posibile întârzieri şi să respecte indicaţiile autorităţilor aflate la faţa locului.