Tu pe cine ai vedea în fruntea Guvernului? Scrie în comentarii numele persoanei pe care o consideri cea mai potrivită pentru funcția de premier al României și spune-ne, pe scurt, de ce ai ales-o.
Vrem să aflăm opinia cititorilor DC News: Cine credeți că ar trebui să conducă viitorul Guvern? Așteptăm răspunsurile în comentarii!
Preşedintele României desemnează un candidat pentru funcţia de prim-ministru, în urma consultării partidului care are majoritatea absolută în Parlament ori, dacă nu există o asemenea majoritate, a partidelor reprezentate în Parlament.
Candidatul pentru funcţia de prim-ministru va cere, în termen de 10 zile de la desemnare, votul de încredere al Parlamentului asupra programului şi a întregii liste a Guvernului. Programul şi lista Guvernului se dezbat de Camera Deputaţilor şi de Senat, în şedinţă comună. Parlamentul acordă încredere Guvernului cu votul majorităţii deputaţilor şi senatorilor.
Premierul desemnat Adrian Veștea a afirmat, marți, după discuțiile avute cu membrii grupului Uniți pentru România, că se va vedea la votul din plenul Parlamentului dacă va avea susținerea acestora pentru învestire
Adrian Veștea a mers însoțit de Marian Neacșu (PSD) la negocierile cu aleșii grupului Uniți pentru România (ex-POT), grup în care s-a înscris recent și Victor Ponta. Premierul desemnat a avut discuții și cu restul partidelor mai mici din Parlament. Fiecare discuție a venit la pachet cu propriile condiții și solicitări. Spre exemplu, grupul PACE a cerut să contribuie la programul de guvernare, dar ar fi dorit și posturi în Executiv.
Întrebat, după întâlnire, dacă are susținerea grupului Uniți pentru România, Veștea a răspuns: „Vom vedea la timpul votului”.
„Eu am avut deschiderea de a avea o astfel de discuție, de a prezenta intențiile pe care le am în momentul în care voi fi învestit ca prim-ministru. Am un program de guvernare pe care nu l-am modificat, este același program de guvernare, și nu cred că este necesar ca la jumătatea anului fiscal să vii cu măsuri speciale și să începi să creezi un impact bugetar diferit. Vreau să ne încadrăm în același deficit bugetar. Din acest motiv, am avut și am intenția să-l păstrez pe actualul ministru al Finanțelor. Am discutat cu domnul Nazare și urmează să mai aibă și el o discuție și în cursul zilei o să primesc această informație”, a adăugat premierul desemnat.
El a spus că tratează cu responsabilitate formarea unui nou Guvern.
„Voi face tot ceea ce îmi stă în putere, după priceperea și pregătirea pe care o am, în așa fel încât să depășim acest moment”, a susținut Adrian Veștea, care a venit la întâlnirea cu parlamentarii din grupul Uniți pentru România alături de social-democratul Marian Neacșu.
Premierul desemnat a precizat că stă de vorbă 'destul de des' cu președintele Nicușor Dan.
„Nu am o emoție, nu vă emoționați atât de tare, pentru că nu o să mă dea nimeni afară, vă garantez că nu o să mă dea nimeni afară”, a susținut Veștea, întrebat dacă are emoții după ce PNL a decis să nu susțină instalarea unui Guvern condus de el, pe motiv că desemnarea s-a făcut cu încălcarea spiritului democrației parlamentare și fără consultarea partidului.