DCNews Stiri Internațional Bucurie pe pieţele financiare, după anunţul demisiei lui Berlusconi: bursa din New York a încheiat în creştere

Bucurie pe pieţele financiare, după anunţul demisiei lui Berlusconi: bursa din New York a încheiat în creştere

Silvio Berlusconi a anunţat că-şi va da demisia după adoptarea bugetului pe anul viitor şi a măsurilor de austeritate promise Uniunii Europene. Premierul italian şi-a recunoscut înfrângerea în lupta cu criza datoriei publice, dar şi cu scandalurile create chiar de el. Vestea a fost primită cu bucurie pe pieţele financiare: cursul euro a crescut faţă de dolar, iar bursa din New York a încheiat şi ea şedinţa în creştere.

Silvio Berlusconi a acceptat să se retragă după ce a fost umilit în Camera Deputaţilor, unde a devenit limpede că Guvernul şi-a pierdut majoritatea. Execuţia bugetului pe acest an a fost aprobată doar datorită abţinerii deputaţilor opoziţiei, căreia i s-au alăturat câţiva parlamentari nemulţumiţi chiar din partidul lui Berlusconi, informează Antena 3.

O cameră de luat vederi a surprins notiţele premierului din timpul dezbaterilor, încheiate cu cuvintele: demisie, preşedinte, o singură soluţie: acţiunea.

"După aprobarea acestei legi de stabilitate financiară, care va conţine amendamente cu tot ce ne-a cerut Europa, cu ceea ce a cerut Eurogrupul, îmi voi da demisia" a spus Berlusconi.

Știri similare din categoria Internațional Vezi toate articolele