Alex, băiatul de 5 ani găsit după două zile în pădure, a fost externat. Copilul a stat cinci zile în spital, iar acum, potrivit medicilor, este într-o stare foarte bună. El va urma un tratament acasă și va reveni la medic periodic pentru monitorizare.
„Ca urmare a evoluției favorabile Alexandru s-a externat la domiciliu împreună cu mama lui. Va fi urmărit în perioada următoare atât prin serviciul de ambulator cât și de medicul de familie", a declarat Ioana Mătăcuță, purtător de cuvânt al spitalului de pediatrie din Sibiu.
Prima dorință a lui Alex, la externarea din spital
La ieșirea din spital, prima dorință a băiețelului a fost să mănânce din nou ceva dulce. Ar fi cerut înghețată și ciocolată, dar și să ajungă cât mai repede la sora lui și la pisica familiei. Părinții mărturisesc că sunt foarte recunoscători că micuțul lor este acum bine.
„Zilele astea o să facem ceva, îi pregătim ceva pentru el și pentru toți care vor să vină, care au participat la găsirea lui Alexandru și nu numai. Nu se pot descrie în cuvinte momentele prin care am trecut înainte să-l găsim și când l-am găsit. Încercăm să uităm episodul și cu timpul o să-l uităm. Oricum, ceva o să rămână acolo, dar nu a fost ușor", a declarat Toma Zerestea, tatăl copilului.
„Au venit toate asistentele foarte drăguțe și de la mai multe secții. Și au venit să-l salute cu o ciocolată, să-l îmbrățișeze, să-l pupe. Nu doresc la nimeni să treacă pe așa ceva. Sora îl așteptă. A zis să stă cu ochii pe el. E și ea foarte puternică. Ea știa și avea credința. A zis: "lasă, mami, că-i bine. Știu că fratele meu nu se lasă, nu-i prostuț”, a spus Carolina zerestea, mama băiatului.
Ce probleme de sănătate a avut Alex după ce a stat două zile în pădure, în condiții extreme
Reamintim că Alex a fost căutat aproximativ 43 de ore de polițiști, salvatori montani, voluntari și localnici. După ce a stat două zile în pădure, în condiții extreme, el a fost găsit de echipajul elicopterului de salvare, la aproximativ trei kilometri de locul dispariției.
Din fericire, băiatul nu a avut probleme grave de sănătate. Medicii i-au descoperit doar o pneumonie și câteva mușcături de căpușe.