DCNews Stiri ANP, precizări după ARESTAREA lui Alexander ADAMESCU

ANP, precizări după ARESTAREA lui Alexander ADAMESCU

"În cursul lunii ianuarie a.c., la nivelul Administrației Naționale a Penitenciarelor au fost întreprinse demersuri interne de verificare a veridicității documentului supus mediatizării. Rezultatul verificărilor interne a stabilit faptul că documentul analizat, în forma și conținutul prezentate autorităților britanice de către reprezentantul legal al numitului Bogdan Alexander ADAMESCU, nu a fost emis și, în consecință, nici nu poate fi asumat de către Administrația Națională a Penitenciarelor.

Totodată, menționăm că transmiterea, de către Administrația Națională a Penitenciarelor,  a oricăror informații sau documente referitoare la garanțiile acordate statelor partenere, în vederea aplicării mandatelor de arestare europene emise de instanțele naționale, se realizează prin Direcția Drept Internațional și Cooperare Judiciară – Serviciul Cooperare judiciară internațională din cadrul Ministerului Justiției.

Sesizare către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție

Astfel, conducerea Administrației Naționale a Penitenciarelor a procedat, în data de 14.02.2018, la sesizarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cu privire la suspiciunea săvârșirii infracțiunilor prevăzute de: art. 320 alin (1) – Falsul material în înscrisuri oficiale și art. 323 – Uzul de fals, din Legea nr. 286/2009 privind Codul Penal.

[citeste si]

Cercetarea cauzei și emiterea unei soluții finale cad în sarcina organelor judiciare abilitate", se precizează într-un comunicat de presă.

Știri similare din categoria Stiri Vezi toate articolele