În Emiratele Arabe Unite, o ţară deşertică, anul trecut au fost înregistrate precipitaţii record, relatează AFP.
Inundaţii pe străzile din Dubai
Apelul Poliţiei din Dubai a venit la câteva ore după ce ploile abundente au cauzat inundaţii pe străzile din Dubai.
"Pentru siguranţa dumneavoastră, rămâneţi vigilenţi, deoarece sunt aşteptate condiţii meteorologice instabile în următoarele ore şi evitaţi să ieşiţi, cu excepţia unei situaţii de necesitate absolută, până vineri la prânz", a transmis poliţia într-un mesaj trimis pe telefoanele mobile.
Avertisment pentru Emiratele Arabe Unite privind ploile
Centrul Naţional de Meteorologie (NCM) a avertizat cu privire la precipitaţii în toată ţara, de joi până vineri, inclusiv în Dubai şi în capitala Abu Dhabi.
Şi alte ţări din Golf au înregistrat ploi abundente, joi, în special Arabia Saudită şi Qatar, unde intemperiile au dus la anularea unui meci din Cupa Arabă.
Precipitaţii record în Emiratele Arabe Unite în 2024
În luna aprilie 2024, precipitaţii record au lovit Emiratele Arabe Unite, inundând locuinţe şi transformând străzile în adevărate râuri.
Foto Agerpres - Inundații Dubai - aprilie 2024
Aceste ploi, exacerbate de lipsa sistemelor de canalizare pentru evacuarea apelor au paralizat Aeroportul din Dubai, cel mai aglomerat din lume. Intemperiile s-au soldat cu moartea a cel puţin patru persoane, scrie Agerpres.