Fostul premier Victor Ponta, deputat care face parte din grupul parlamentar Uniți pentru România, este cel care l-ar fi anunțat, marți, pe premierul desemnat Adrian Veștea că UDMR nu intră la guvernare și că recomandă parlamentarilor să nu voteze Guvernul.
Ponta a participat la discuțiile dintre parlamentarii UPR și premierul desemnat, astăzi, în Parlament, întâlnire la care a asistat și liderul PSD, Marian Neacșu.
Apoi, Veștea l-ar fi sunat pe președintele UDMR, Kelemen Hunor, pentru a discuta cu el, potrivit surselor Observator.
Adrian Veștea anunță că va discuta cu liderii UDMR
„Stau de vorbă cu cei de la UDMR și o să vedem, o să comunicăm în momentul în care vom lua o decizie. Și eu trebuie să fac niște analize, să fac niște calcule. (...) Vom vedea la timpul votului. Eu am avut deschiderea de a avea o astfel de discuție, de a prezenta intențiile pe care le am în momentul în care voi fi învestit ca prim-ministru”, a spus premierul desemnat Adrian Veștea pe holurile Parlamentului, la ieșirea de la discuțiile cu grupul parlamentar Uniți pentru România.
Veștea vrea ca Nazare să rămână la Finanțe
„Am un program de guvernare pe care nu l-am modificat, este același program de guvernare (n.r. al Guvernului Bolojan) și nu cred că este necesar ca la jumatea unui an fiscal să vii cu măsuri speciale și să începi să creezi un impact bugetar diferit. Vreau să ne încadrăm în același deficit bugetar. Din acest motiv, am avut și am intenția de a-l păstra pe actualul ministru de Finanțe.
Am discutat cu domnul (n.r. Alexandru) Nazare și urmează să mai aibă și el o discuție şi în cursul acestei zile voi primi această informație”, a spus premierul desemnat Adrian Veștea pe holurile Parlamentului, la ieșirea de la discuțiile cu grupul parlamentar Uniți pentru România.
Citește și: Cele două scenarii de guvernare propuse de UDMR