Cele mai citite

Alexandru Rogobete, mesaj dur pentru Guvernul Bolojan: Sunt 100 de zile de când țineți România captivă. A sosit momentul să plecați acasă! / video

Elena Aurel Autor: Elena Aurel
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete. Sursa foto: Agerpres

Alexandru Rogobete l-a criticat pe Ilie Bolojan și a acuzat Guvernul de gestionarea defectuoasă a crizelor. 

Alexandru Rogobete, fostul ministru al Sănătății, a acuzat Guvernul că, după 100 de zile, nu a reușit să gestioneze crizele și că pune costul reformelor în seama românilor. Potrivit acestuia, Guvernul Bolojan și-a pierdut credibilitatea. 

„Sunt 100 de zile de când țineți România captivă. 100 de zile de incertitudine, de crize suprapuse pe care sunteți incapabili să le gestionați.

Când nu știi ce să faci, îi spui reformă. Când nu merge, spui că reforma e grea. Când greșești, spui că reforma doare. Iar când vine nota de plată, o trimiți românilor. 

Uneori pare că este de vină o țară întreagă, domnule Bolojan, numai dumneavoastră nu. V-ați gândit oare că problema sunteți chiar voi și ideile voastre puține și fixe?

Guvernul Bolojan a expirat. Chiar nu vedeți asta? Țara asta nu este o cifră într-un Excel, domnule Bolojan, și niciun experiment al reformiștilor ratați. Este casa a milioane de oameni care țin România în picioare”, a spus Alexandru Rogobete într-un videoclip publicat pe pagina de Facebook.

VEZI ȘI: 100 de zile de când România are un guvern demis. Sorin Grindeanu arată dezastrul din economie: "Scăderea inflației e ca centimetrul lui Miruță"

„A sosit momentul să plecați acasă!”

Alexandru Rogobete a criticat măsurile Guvernului Bolojan, în special reducerile din sănătate, și a spus că românii care muncesc sunt cei care reprezintă adevărata reformă. Fostul ministru al Sănătății i-a cerut Guvernului să plece de la putere. 

„După 100 de zile nu ați înțeles un lucru simplu. Reforma sunt ei, românii, care muncesc, care construiesc. Nu sunteți voi cei care îi taxați și îi certați de fiecare dată când îndrăznesc să vi se opună. 

Suntem deja printre țările europene cu cea mai redusă pondere a cheltuielilor pentru sănătate.

Cum să tai de la sănătate? Sănătatea nu este o gaură într-un buget. Sănătatea este cea mai puternică investiție într-un stat. Nu poți să-i spui unui pacient: „Medicamentul există, medicina a evoluat, dar Ilie Bolojan face economie”.

A sosit momentul să plecați acasă!”, a spus Alexandru Rogobete.

VEZI ȘI: Alexandru Rogobete, avertisment pentru Ilie Bolojan: Nu vă atingeți de fabricile de medicamente!

„Nu mai reformezi România. O îngropi!”

Alexandru Rogobete a criticat și direcția Guvernului Bolojan și a explicat că România are nevoie de dezvoltare și speranță, nu doar de tăieri și austeritate. Potrivit acestuia, țara poate depăși greșelile actualei guvernări.

„Atunci când toate semnalele îți spun că direcția este greșită și tu continui să accelerezi, nu mai reformezi România. O îngropi.

Românii merită să audă despre speranță, nu doar despre tăieri, despre dezvoltare, nu doar despre austeritate. 

Reforma adevărată construiește, redă oamenilor siguranța zilei de mâine. România este mai puternică decât greșelile guvernului demis Bolojan.

Nu renunțați la România doar pentru că unii au uitat cum se construiește. 

Cred, poate, mai mult ca oricând că o să fie bine”, a spus Alexandru Rogobete în videoclipul publicat pe pagina de Facebook.

Video:

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close