Adelina Pestrițu, dezvăluiri uimitoare: Recunosc că...

Adelina Pestrițu face dezvăluiri despre viața personală, dar și despre cea profesională în cadrul unei discuții deschise cu Florentina Fântânaru, gazda emisiunii ”Dincolo de aparențe”.

Adelina Pestrițu a apelat la numeroase schimbări de look în ultimii ani și asta pentru că, așa cum mărturisește chiar ea, nu suportă monotonia. 

"Recunosc că duhovnicul meu nu este un preafericit din acest punct de vedere. Atunci când avem o întâlnire pentru sfeștanie sau la biserică, unde merg pentru că așa este frumos și așa simt, deci de câte ori ne întâlnim, mă întreabă: 'ce tatuaje mai ai?' Da, am un duhovnic foarte prietenos și chiar dacă statutul dânsului este unul aparte, avem o prietenie deschisă și îi pot povesti foarte multe. Îi pot cere sfaturi ori de câte ori am nevoie", mărturisește Adelina Pestrițu în cadrul emisiunii "Dincolo de aparențe" de la Antena Stars.

Adelina susține că toate tatuajele de pe trupul ei o reprezintă, două dintre acestea, amplasate pe picioare, reprezentând de fapt două rugăciuni. "Sunt două tatuaje pe gleznă, sunt în sanscrită, și sunt două rugăciuni de protecție. Aș fi putut să le scriu în română, dar îmi doresc să fie un secret în privința a ceea ce scrie pe mine. Întotdeauna am considerat că nu putem să facem nimic fără credință", mai spune Adelina la Antena Stars.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel