A sunat la 112 să anunțe că mai multe persoane transportă un cadavru într-o mașină. Unde era dusă femeia decedată

Maşina care transporta cadavrul a fost oprită în trafic / Foto: Poliţia Română
Maşina care transporta cadavrul a fost oprită în trafic / Foto: Poliţia Română

Cadavrul unei femei a fost găsit într-o mașină care mergea din București în Ialomița. Cercetările au scos la iveală că femeia a murit într-o locuință, iar cunoștințele ei au decis să o ducă în Ialomița cu mașina.

Polițiștii orașului Voluntari au fost alertați joi seara de un bărbat, care a sunat la 112 pentru a anunța că mai multe persoane transportă cu un autoturism, spre județul Ialomița, un cadavru. La scurt timp după sesizare, autoturismul a fost depistat în trafic şi oprit, iar în acesta a fost găsit cadavrul unei femei de 93 de ani.

Atât autoturismul, cât și cele trei persoane care transportau cadavrul, respectiv doi bărbați și o femeie, în vârstă de 30, 47 și 55 de ani, au fost conduse la Poliția Voluntari pentru cercetări. Din cercetări a reieșit că femeia de 93 de ani a murit într-o locuință din București, iar apropiaţii ei transportau cadavrul acesteia în județul Ialomița unde urma să aibă loc înmormântarea. "Serviciul de Medicină Legală Ilfov a ridicat cadavrul femeii pentru efectuarea necropsiei. În cauză, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale au deschis un dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ucidere din culpă, urmărirea penală fiind efectuată de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Buftea", a anunțat IPJ Ilfov.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel