A mai căzut un mit. Cartofii prăjiți nu sunt toxici pentru sănătate

cartofi
cartofi

Tema referitoare la nocivitatea pentru sănătate a cartofilor prăjiți începe să fie dezamorsată. Potrivit unor studii recente s-a ajuns la concluzia că,   în funcţie de uleiul folosit, consumul acestora nu numai că nu are efect nociv pentru sănătate, ci în unele cazuri este chiar benefic, scrie revista Time Magazine.

Potrivit sursei citate, în timp ce unele cercetări leagă mâncărurile prăjite de obezitate, atacuri de cord şi diabet, un studiu recent efectuat pe mai mult de 40.000 de adulţi din Spania a descoperit că persoanele care au consumat cele mai multe mâncăruri prăjite nu au prezentat un risc mai mare de afecţiuni cardiace sau moarte prematură.

Pe de altă parte, un studiu realizat în rândul femeilor obeze, a  scos la iveală chiar un efect benefic al mâncărurilor prăjite asupra nivelurilor de insulină.

O posibilă explicaţie pentru rezultatele contradictorii ale studiilor pe această temă este că cercetările au variat în ceea ce priveşte tipurile de ulei şi grăsimi folosite la prăjit. Participanţii la studiul spaniol au utilizat, în principiu, uleiuri de măsline şi de floarea soarelui, iar cei care au demonstrat apariţia unui beneficiu au consumat mâncare bogată în ulei de măsline extra-virgin. Pe de altă parte, cei care au participat la alte cercetări se poate să fi folosit substanţe de prăjit cu o mai mare probabilitate de a se rupe în grăsimi dăunătoare.

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel