USL s-a rupt în Parlament. PNL nu mai votează cu PSD

agerpres_3869470
agerpres_3869470

Toate proiectele iniţiate de PSD au primit vot negativ în Senat, marți. PNL nu a mai votat cu PSD. A picat chiar și ordonanța de urgență care-i lua vila de la Covasna lui Traian Băsescu. Și în Camera Deputaților s-a rupt Uniunea. Deputatul PNL George Scutaru a anunțat că este ultima oară când PNL a votat alături de PSD.  

În Senat, au fost și aplauze în momentul în care nu au trecut proiectele de lege ale PSD. Au primit doar voturile social-democraților, potrivit România Tv. PNL a dovedit astfel că nu mai susține proiectele de lege ale PSD. Astfel, ruperea USL s-a produs la Senat.

A picat și OUG prin care Vila Covasna a Regiei Patrimoniului Protocolului de Stat, locuinţa preferată de vacanţă a preşedintelui Traian Băsescu, trece în administrarea Ministerului Apărării.

Toate aceste evenimente se produc în paralel cu negocierile de la Guvern dintre USD și UDMR. Formațiunea politică condusă de Kelemen Hunor ar urma să ia Ministerul Mediului și pe cel al Culturii. UDMR-ului i s-ar fi oferit și un post de vicepremier, potrivit surselor citate. La Palatul Victoria, a discutat cu premierul Victor Ponta și liderul minorităților, Varujan Pambuccian, care nu exclude susținerea USD, în cazul ruperii USL.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News


Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel