Tulcea: Au început Zilele Bibliotecii Judeţene "Panait Cerna"

Zilele Bibliotecii Judeţene "Panait Cerna" au început, miercuri după-amiază, cu un ceremonial religios şi lansarea romanului "Frica", de academicianul Nicolae Breban.

Ceremonialul religios a fost oficiat de episcopul Visarion al Tulcei şi a fost urmat de festivitatea de deschidere a evenimentului, în timpul căreia vicepreşedintele Consiliului Judeţean Dumitru Mergeani şi-a exprimat speranţa ca imobilul în care funcţionează Casa memorială Panait Cerna, din comuna Cerna, să fie reabilitat cât mai curând.

"Există nişte probleme juridice legate de dreptul de proprietate la Casa memorială Panait Cerna pe care încercăm să le rezolvăm, astfel încât să putem reabilita imobilul cât mai curând, cu fonduri europene", a afirmat Mergeani.

La rândul său, managerul Bibliotecii Judeţene "Panait Cerna", Ligia Dima, a apreciat sprijinul financiar primit din partea autorităţii judeţene pentru a organiza manifestările din această perioadă.

"Sperăm ca acest eveniment să devină anual. Ne propunem ca de fiecare dată să ne oprim asupra unui scriitor. Ne vom concentra atenţia asupra scriitorilor locali", a afirmat Ligia Dima.

Discursurile oficiale au fost urmate de un recital de poezie susţinut de copiii ansamblului artistic Altona din comuna Cerna, precum şi de lansarea romanului "Frica", de Nicolae Breban.

Joi, la ora 16,30, este programată lansarea cărţilor "Povestiri pentru şcolari", de Victor H. Baumann şi "Paşi spre infern", de Elena Netcu, precum şi lansarea a două reviste dobrogene, iar în următoarea zi a evenimentelor, la ora 10,00, se va desfăşura o sesiune naţională de comunicări ştiinţifice.

Sâmbătă, evenimentele organizate de instituţia din subordinea CJ vor continua cu o întâlnire între poeţii participanţi la festival şi elevii Colegiului dobrogean "Spiru Haret", iar duminică participanţii la acţiuni sunt invitaţi într-o croazieră pe Dunăre în timpul căreia vor fi acordate premiile participanţilor la festivalul Europoezia.

Evenimentele prilejuite de Zilele Bibliotecii judeţene "Panait Cerna" se vor încheia duminică, la ora 17,30, cu Nocturna bibliotecii, în timpul căreia vor avea loc proiecţii de filme, concursuri dedicate copiilor şi va fi inaugurată o nouă sală de informare dedicată publicului.

La Festivalul internaţional de poezie contemporană Europoezia participă scriitori din 13 ţări, iar evenimentul se desfăşoară sub deviza "Poezia uneşte Europa".

Şi Centrul cultural "Jean Bart" din municipiu organizează în această perioadă un concurs de poezie dedicat poetului tulcean cu scopul de a stimula creaţia literară a tuturor celor care nu au debutat editorial, în condiţii de deplină libertate de creaţie.

Lucrările pot fi trimise pe adresa centrului până pe data de 21 noiembrie, iar juriul concursului ajuns la a 45-a ediţie va desemna câştigătorii la finele lunii viitoare, astfel încât premianţii vor fi cunoscuţi cel mai târziu pe data de 1 decembrie.

Valoarea totală a premiilor oferite la acest concurs este de aproape 4.000 de lei.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel