Președintele interimar, Crin Antonescu, i-a servit o lecție amară președintelui suspendat Traian Băsescu: a promulgat Legea referendumului, așa cum a dorit Curtea Constituțională, cu validarea referendumului cu o participare de 50 la sută plus din alegătorii înscriși pe liste. Se oferă astfel președintelui ales al României, cum îi place să se intituleze, posibilitatea de a intra în istorie sau de a cădea în ridicol. Ce legitimitate are un președinte pentru a cărui demitere se pronunță nouă milioane de oameni, dar referendumul nu e validat, fiindcă nu s-au pronunțat nouă milioane plus unu?
Deocamdată, campania electorală a președintelui suspendat Traian Băsescu s-a transformat într-o zbatere cu accente de penibil. „Alesul” nu mai are nimic din liderul autoritar, care în 22 de ani a repurtat cele mai importante succese politice în România. Parlamentar și ministru, primar al Bucureștilor de două ori, președinte al României de alte două ori. Adesea, a câștigat alegeri la limită. În 2000 a fost ales primar al Capitalei prin trădarea lui Marian Vanghelie, care a vărsat în urne zece mii de voturi suplimentare, suficiente pentru a–l surclasa pe Sorin Oprescu. În 2004, l-a învins la președinție pe Adrian Năstase, după ce între cele două tururi a acuzat fraude electorale masive. Desigur, o minciună, dar învingătorii au întotdeauna dreptate. În 2009, l-a învins pe Mircea Geoană, grație așa-zișilor români din străinătate, care ar fi votat odată la patru secunde la Ambasada României de la Paris. Și de această dată, învingătorul a avut dretpate.
La un moment, dat lumea a obosit de attea succese pe muchie.
Traian Băsescu ar trebui să aibă astăzi de-a face mai mult cu istoria decât cu prezentul. Dacă în urma guvernării sale - și am proprietatea termenilor – România a regresat enorm față de 2004, măcar ieșirea din scenă ar putea să repare ceea ce n-a reușit că construiască în atâta amar de ani cât a fost la putere. Zbaterea de astăzi a lui Traian Băsescu capătă accente ridicole. Se plânge președintele de două ori ales al României că președintele interimar s-a dus la miting în Timișoara, că i-a dat dna Merkel dreptate și n-are ce face cu ea, că trebuie să apese pe butonul trei de pe telefonul negru, că are șase soluții pentru România și, fiindcă nimeni nu-l asculte, ele se topesc precum cuburile de gheață în whisky...Atacuri sub centură, stenograme de convorbiri private făcute publice pentru denigrarea advesarilor politici sau a jurnaliștilor incomozi, plângeri continue pe la instituțiile europene...
În întreaga sa activitate politică, Traian Băsescu și-a adjudecat cele mai multe victorii, în comparație cu orice alt om politic, inclusiv Ion Iliescu. Astăzi, Traian Băsescu nu mai are puterea să-și asume o înfrângere. Și aici are de învâțat de la bătrânul comunist Iliescu, care și-a asumat fără să clipească înfrângerea din 1996, revenind apoi spectaculos ca președinte în 2000. Astăzi, dl Băsescu se ascunde sub fustele Curții Constituționale, bagă la înaintare pe oricine îi vine la îndemână - ce a mai rămas din serviciile secrete, DNA-ul, PDL-ul, figuri noi din formațiuni civico-politice create ad-hoc – aruncând pe piață declarații belicoase, care sfidează logica și bunul simț. (Ultima dintre acestea, formulată de europarlamentarul Cristian Preda, este că la referendum românii vor decide, de fapt, dacă rămân sau nu în Europa!).
Polonia a avut un mare lider, pe Lech Walesa, șeful Solidarității, electricianul de la Gdansk, luptător fervent anticomunist, cel care a contribuit enorm la aducerea țării sale în lumea occidentală. Din ’90 până în ’95 a fost președinte al Poloniei. În ’95, Polonia catolică și anticomunistă l-a ales președinte pe Alexander Kwasniesky. Mirare mare, mai ales în Occident! La scurtă vreme, uimirea a fost înlocuită cu dezgustul: Walesa nu a știut să piardă. Țipete, urlete, nerecunoașterea rezultatului alegerilor, acuze de fraudă etc. Intrat înistorie pe un cal alb și cu merite incontestabile, Walesa s-a umplut de ridicol. Faptul a fost confirmat la alegerile din 2000, când - candidând din nou - a mai obținut unu la sută din voturi.
Ca orice ființă din Univers, oamenii politici se nasc, cunosc sau nu ascensiunea, iar la un moment dat se sting. Pecetea personalității lor rămâne sau nu asupra popoarelor pe care le-au condus. Din nefericire - și pentru români, și pentru Traian Băsescu - istoria nu are multe lucruri pozitive de consemnat despre epoca Băsescu. S-ar putea însă să consemneze, pentru generațiile viitoare, felul în care Traian Băsescu va alege să iasă din istorie, indiferent dacă aceasta se va petrece acum sau peste doi ani.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
