Terorismul despre care nu vorbește aproape nimeni

Liderii celor două mari supraputeri economice, SUA și China, au ajuns la un acord istoric. Cele două state vor acționa în comun,  după decenii de dispute generate de cea mai fierbinte problemă a momentului. Înțelegerea va fi parafată la summitul de la Paris și va influența majoritatea statelor importante, scrie NY Times.

În cazul în care nu s-ar fi ajuns la un acord, experții spun că ar fi fost pusă în pericol civilizația, așa cum o cunoaștem astăzi. Cei mai mulți oameni nu înțeleg și nu conștientizează pericolul.  Atentatele care au îngrozit cetățenii, i-au făcut să renunțe la unele drepturi și libertăți, pentru a fi protejați de teroriști. Criminalii pot lovi zeci sau sute de persoane.  Însă, nimeni nu poate proteja miliardele de locuitori ai planetei de războiul dus cu natura.  Dacă nu se limitează încălzirea la 2 grade Celsius, catastrofa nu mai poate fi oprită. Deja, de la de la începutul epocii industriale, temperatura globală a crescut cu 1 grad.

De ce își asumă oamenii asemenea riscuri? Fiindcă decizia lor nu este una rațională, ci una emoțională. Frica le-a fost indusă, în zeci de ani, de o campanie de teroare derulată în mass media și, mai nou, pe Internet. Poate că are scopuri comerciale, cum ar fi vânzarea produselor bio sau naturiste, ori a petrolului. Poate că este vorba, doar de semidoctism și prostie. Efectul este același. Teroarea din farfurie (E-urile sunt nocive, Codex Alimentarius o să ne omoare),  teroarea din seringă (vaccinurile sunt toxice, conțin mercur), teroarea din priză (centralele nucleare o să distrugă omenirea)... toate aceste campanii au slăbit încrederea în știință, într-o societate care nu este dispusă să renunțe la tehnologie. Oengiștii ”verzi” conduc SUV-uri cumpărate din donațiile fraierilor,  adepții modei bio nu renunță la aer condiționat  și frigider.

Fricile inventate abat atenția de la adevărate probleme, pe de o parte. Pe de alta, frica de radiații a detonat o bombă mai periculoasă decât bombele nucleare.

Da, vaccinurile au efecte adverse. Da, la Cernobîl și Fukushima au murit oameni. Dar, înainte ca Jenner să descopere vaccinarea, variola omora la fel de mulți ca ciuma. Poluarea aerului, de care sunt în mare parte vinovate centralele pe cărbune,  ucide două sute de mii de europeni, anual!  În șase decenii de exploatare a energiei nucleare au fost două accidente. Între timp, au murit mii de angajați în centralele clasice, din cauza exploziei unor țevi sub presiune. E la fel ca în cazul accidentelor auto: nimeni nu le bagă în seamă, pentru că fac o victimă ici, una colo. În cazul accidentelor de avion, când mor o sută odată, ia foc presa.

Soluția nu a fost interzicerea avioanelor, după primele accidente, ci îmbunătățirea permanentă a tehnologiei de zbor. Energia regenerabilă are, la rândul său,  costuri, de la blocarea unor suprafețe agricole până la reducerea biodiversității.  Nu mai vorbim de costurile financiare, care o fac inaccesibilă țărilor care au mai multă nevoie de energie, acum, fiindcă abia își construiesc infrastructura. Soluția nu este renunțarea la această tehnologie, ci, dimpotrivă, perfecționarea acesteia.

După motorul cu aburi și cel cu explozie, energia atomică a reprezentat progresul. Speriind  oamenii, petroliștii și cărbunarii au întors societatea spre trecut. Să sperăm că acordul de la Paris va evita catastrofa care ne-ar întoarce și mai mult în timp. În epoca în care nu exista tehnologie, fiindcă nu prea existau nici oameni.  

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel