Ministrul Dezvoltării a dezvăluit că merge de mulți ani la Sfânta Parascheva și că o face din credință, nu pentru imagine.
Alexandru Stoica a stârnit controverse și reacții în spațiul public în octombrie 2026, după ce participarea sa anuală la pelerinajul de la Sfânta Cuvioasă Parascheva de la Iași a fost invocată sau remarcată în contextul ascensiunii sale politice și al audierilor parlamentare.
Deputatul PSD Virgil Alin Chirilă a zis că un ministru trebuie să fie credincios, echilibrat și profesionist, spunând despre Alexandru Stoica: „Îl puteți verifica în fiecare an în toate pozele de la Sfânta Parascheva, a fost prezent”. Virgil alin Chirilă a spus că ministrul trebuie să aibă și „frica de Dumnezeu”.
Alexandru Stoica, ministrul Dezvoltării, a spus că merge la Sfânta Parascheva și că este un om credincios, care consideră că lucrurile bune în administrație trebuie făcute cu suflet, credință și grijă față de oameni. Ministrul a mai spus că un conducător trebuie să fie empatic, să înțeleagă nevoile cetățenilor și să fie aproape de ei.
Video:
„Domnule ministru, la audierea dumneavoastră un coleg parlamentar a zis că v-a văzut de foarte multe ori la Sfânta Parascheva și voiam să vă întreb: de când sunteți în Guvern, credeți că veți face și mai multe drumuri la Sfânta Parascheva pentru ca România să intre și ea pe un făgaș normal sau e suficient cu Guvernul Niculescu?”, a întrebat Anca Murgoci, redactor-șef DC News.
„Așa este... Eu merg de foarte mulți ani la Cuvioasa Parascheva. Am văzut și critica respectivă. Eu sunt un om credincios, adică chiar fac asta cu mare dragoste, dar îi las pe ceilalți să creadă ce vor. Fiecare are credința în suflet și trebuie să se exprime așa cum consideră.
Ceea ce vrem să facem și noi în administrația centrală și lucrurile bune pentru oameni, important e să le facem cu suflet și cu credință, că altfel părerea mea e că nu ies, adică nu se comprimă una cu alta dacă nu pui și suflet și te rogi și la Dumnezeu.
Asta ne dorim cu toții, să facem lucruri bune și nu rele și de aceea trebuie să fim umani. Dacă nu te pui în pielea oamenilor și nu știi ceea ce își doresc și ei, și ce simți, și nu ești empatic cu ei, automat nu poți să faci lucrurile bune. Ca și conducător trebuie să fii aproape de ei și mereu să fii între ei”, a spus ministrul.
Alexandru Stoica, deranjat de criticile legate de tatăl său
Ministrul Alexandru Stoica a spus că îl deranjează criticile legate de faptul că este fiul unui primar. Acesta a spus despre tatăl său că de-a lungul timpului a fost un primar foarte bun și iubit de oameni, motiv pentru care în prezent este la al șaptelea mandat, și că l-a învățat administrație.
Ministrul a mai spus că a fost foarte sincer în declarațiile sale publice, iar cei care îl critică nu au ce defecte să-i găsească.
„Ce v-a deranjat cel mai tare din ce s-a scris despre dumneavoastră în perioada asta?”, a întrebat Anca Murgoci.
„Chestia aceasta cu „tata primar”. Tata și-a făcut treaba foarte bine, este la al șaptelea mandat, au fost anumite alegeri în care n-a avut nici contracandidat tocmai datorită rezultatelor pe care le-a avut în localitatea respectivă.
Oamenii îl iubesc, de aceea îl și votează cu procente foarte mari, iar eu pentru asta am învățat foarte mult. Probabil că astăzi nu eram în ceea ce sunt și nu știam administrație dacă nu-l aveam pe tata să mă îndrume în tot felul de discuții și în tot felul de înțelegeri.
În ceea ce privește credința, încerc să nu bag în seamă lucrurile astea, pentru că fiecare se exprimă cum dorește”, a spus ministrul.
„Pentru că dumneavoastră n-ați fost foarte vizibil până acum, doar despre asta s-a vorbit, adică încă nu v-au găsit toate defectele!”, a spus Anca Murgoci.
„Părerea mea e că nici nu au, pentru că am fost sincer, n-am ascuns absolut nimic. Acesta sunt și încerc să mențin linia aceasta cât mai discretă”, a spus ministrul Alexandru Stoica la DC News.


