Nicușor Dan, președintele României, a vorbit despre motivele pentru care aducerea AUR la guvernare nu ar fi fost de bun augur pentru România.
"Deși am toată simpatia pentru simpatizanții AUR, o aducere AUR la guvernare ar fi însemnat o prăbușire economică rapidă pentru România, o prăbușire a nivelului de trai și o afectare a relațiilor externe ale României, inclusiv a securității statului", a spus Nicușor Dan, în timpul declarațiilor făcute marți seara.
"Îmi pare rău că nu am avut mai multe ocazii de a dialoga", spune președintele.
Principalele declarații:
Am fost în situația de a critica statul, de a participa la proteste, de a da statul în judecată de sute de ori, înțeleg foarte bine ce îmseamnă să fii revoltat pe statul român.
Dacă esti simpatizant, e suficient sa protestezi. Dacă ești partid politic, nu mai e suficient să protestezi.
Trebuie să dai garanția oamenilor ca dacă ajungi să guvernezi ești predictibil, știi unde vrei sa ajungi. AUR nu e în situația asta.
AUR la guvernare ar fi însemnat într-o săptămână retrogradarea ratingului de țară. E suficient ca piața financiară să te numească populist si sa te trateze ca atare, AUR e considerat partid populist.
Am studii care arată că într-o țară în care un partid populist ajunge la guvernare crește rata dobânzii cu care țara se împrumuta.
Economia, investițiile, finanțarea țin de încredere AUR nu prezintă încredere, pe mai multe paliere. Nu au plan de țară care să fie sustenabil.
Când ai un partid a cărui carte de vizită e scandalul, e previzibil că odată ajuns la putere va crea conflicte instituționale și va afecta și stabilitatea și funcționarea administrației.
Avem și toate declarațiile AUR împotriva Occidentului, a băncilor, a investitorilor, a anumitor țări.
Știre în curs...


