Cele mai citite

Nicușor Dan, discuții cu Edi Rama despre redobândirea de către România a „Casei Iorga” din Saranda / foto

nicusor dan
Foto: Agerpres

Nicușor Dan s-a întâlnit cu premierul albanez Edi Rama, dar și cu secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, în marja Summitului CPE de la Dublin.

Președintele Nicușor Dan anunță, într-o postare publicată pe pagina sa de X, că a avut o „întrevedere constructivă” cu premierul Albaniei, Edi Rama, în marja Summitului Comunității Politice Europene (CPE) de la Dublin.

„Am discutat despre consolidarea relațiilor bilaterale, aprofundarea cooperării în chestiuni europene și de securitate, precum și despre abordarea aspectelor rămase deschise pe agenda noastră bilaterală. Am reafirmat sprijinul ferm al României pentru aderarea Albaniei la Uniunea Europeană.

Am încrederea că înregistrăm progrese semnificative în direcția redobândirii de către România a „Casei Iorga” din Saranda, astfel încât aceasta să poată reflecta, din nou, legăturile noastre culturale și istorice comune”, a scris Nicușor Dan.

De asemenea, președintele a precizat că s-a întâlnit și cu Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset.

„Am purtat discuții excelente despre consolidarea democrației, a statului de drept și a drepturilor fundamentale, precum și despre combaterea ingerințelor străine, care vizează tot mai mult societățile noastre deschise.

România rămâne un partener dedicat al Consiliului Europei în apărarea valorilor care stau la baza familiei noastre europene”, a precizat Nicușor Dan.

Fiți la curent cu ultimele noutăți.

Urmăriți DCNews și pe Google News

→

Adaugă comentariu

0 caractere :: Număr maxim de caractere 1000

* Comentariile care contin limbaj vulgar vor fi suspendate

Citește mai multe din Personalități politice
Citește mai multe din Personalități politice
x close