Nicoleta Pauliuc subliniază că reforma administrativ-teritorială nu trebuie făcută „peste capul oamenilor” și cere ca partidul să vină cu propriul proiect în Parlament, construit alături de aleşii locali. Senatoarea PNL critică planul pregătit de PSD.
Senatoarea PNL Nicoleta Pauliuc spune că reforma administrativ-teritorială trebuie făcută pentru oameni, nu peste capul lor, şi transmite că liberalii trebuie să aibă un cuvânt important de spus în regândirea administraţiei româneşti, scrie Agerpres.
Cu 1.132 de primari şi 11 preşedinţi de consilii judeţene, PNL trebuie să aibă un cuvânt de spus în reforma administrativ-teritorială. O comună nu e doar o cifră într-un Excel. E locul în care oamenii îşi cresc copiii, îşi îngrijesc părinţii şi îşi construiesc o viaţă. România funcţionează după o organizare administrativă din 1968. E clar că trebuie să regândim acest sistem. Dar contează enorm cum o facem. Ţara noastră nu are nevoie doar de o hartă cu mai puţine primării. Are nevoie de comunităţi mai puternice, de servicii publice mai bune şi de o administraţie mai aproape de cetăţeni. Ieri am aflat noi detalii despre reforma administrativ-teritorială pregătită de PSD, pe care social-democraţii vor să o adopte prin asumarea răspunderii Guvernului. Un algoritm va evalua comunele. Apoi vor exista consultări la nivelul prefecturilor. Dar oamenii vor avea cu adevărat un cuvânt de spus sau vor fi doar informaţi despre deciziile deja luate?, a declarat ea miercuri, într-un video postat pe Facebook.
Reformă proprie din partea PNL, după o consultare cu aleșii locali
Liberala propune ca PNL să vină în Parlament cu o reformă proprie, rezultată în urma unei consultări cu aleşii locali ai partidului.
PNL nu trebuie să aştepte reforma PSD ca să o critice. Trebuie să vină cu propria viziune, o viziune construită de jos în sus, împreună cu cei peste 1.100 de primari liberali, cu preşedinţi de consilii judeţene şi consilierii noştri locali şi judeţeni. De aceea, în loc de dispute interne sterile, propun o consultare în PNL cu aleşii noştri locali. Să construim împreună o propunere liberală de reformă pe care să o susţinem în Parlament. Eu cred că propunerea noastră trebuie să pornească de la trei principii liberale simple. Primul: banii economisiţi rămân în comunitate. Dacă reducem cheltuielile administrative, economiile trebuie să se întoarcă în drumuri, apă, şcoli şi dispensare, nu să plece la Bucureşti. Al doilea: descentralizare adevărată. O primărie mai mare trebuie să aibă mai multe competenţe şi mai mulţi bani. Altfel facem doar o primărie mai mare şi la fel de săracă. Şi al treilea: satul nu dispare odată cu primăria. Oamenii trebuie să îşi păstreze identitatea, tradiţiile şi reprezentarea. Nicio comunitate nu trebuie să fie uitată. Scopul reformei nu poate fi doar să desfiinţăm primării şi să reducem cheltuieli. Scopul trebuie să fie ca oamenii să trăiască mai bine, a fost mesajul Nicoletei Pauliuc.


