Nicușor Dan, președintele României, a făcut declarații la finalul reuniunii informale a Consiliului European de la Dublin.
Principalele declarații ale președintelui Nicușor Dan:
- O mare parte din discuții s-a concentrat pe Inteligența Artificială, din mai multe perspective. O perspectivă economică - trăim o revoluție economică cu IA, timpul este foarte important și dezvoltarea acestei industrii este mult legată de alte elemente economice, cum ar fi piața de capital, reglementarea afacerilor în interiorul UE și, foarte important, energia.
- S-a vorbit despre riscurile pe care IA le poate crea și foarte mult despre responsabilitate și despre cum să se reglementeze. Dacă într-un lanț de decizie cu mai mulți operatori, dacă se întâmplă la sfârșitul acestui proces un accident, trebuie să existe o responsabilitate. Discuția e foarte complicată - cum să reglementezi astfel încât să ai siguranță, pe de altă parte să ai competiție economică intensă.
- Impactul social, pe mai multe paliere, pentru că IA aduce competitivitate și eficiență companiilor. Vor exista specializări economice în care omul va fi înlocuit de IA și va ridica probleme sociale. Pe de altă parte, cum putem face ca educația să nu fie afectată de acest fenomen.
- Asta a fost discuția despre IA și ea va fi continuată la Consiliul European din februarie în mod intens
- A fost și o discuție legată și de securitate, războiul din Ucraina și recentele negocieri. Poziția noastră cu privire la Marea Neagră vă este cunoscută și interesul de a o proteja.
- Am avut o întâlnire bilaterală cu prim-ministrul maghiar în care, în mod foarte deschis, am acceptat fiecare dintre noi că există un potențial al acestei relații, că există probleme istorice, diplomatice în această relație asupra cărora avem deschiderea să discutăm în perioada următoare pentru a închide aceste tensiuni, lucruri nerezolvate care afectează potențialul de colaborare.
Liderii tuturor celor 27 de state membre UE, prezenți
Reamintim că, astăzi, a avut loc o reuniune informală a membrilor Consiliului European, la Dublin, sub egida președinției irlandeze a Uniunii Europene, având ca teme principale, între altele, inteligența artificială, precum și o propunere a prim-ministrei Italiei, Georgia Meloni, cu privire la necesitatea unui mesaj coordonat al UE cu privire la Ucraina.
Au participat liderii tuturor celor 27 de state membre UE, dar și președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen. Reuniunea va fi prezidată de președintele Consiliului European, Antonio Costa.
Principalele teme de discuție de la reuniunea informală
Cu privire la inteligența artificială, principala temă de discuție a reuniunii din Irlanda a fost despre poziția Europei în peisajul global al AI și despre problemele strategice cu care se confruntă Europa pentru a-și consolida competitivitatea și suveranitatea în acest domeniu.
Pe lângă inteligența artificială, a existat și o discuție despre cum să se transmită un "mesaj clar și unificat" în conversațiile de pace privind Ucraina, potrivit unei relatări a EFE din 6 noiembrie, scrie Agerpres.
Liderii au discutat și despre cele mai recente evoluții legate de războiul din Ucraina, cu focus pe noua rundă de discuții de pace de la Abu Dhabi, începute în 10 noiembrie 2026, mai scrie https://www.consilium.europa.eu/.
Anterioara reuniune a Consiliului European a avut loc la 15-16 octombrie 2026, fiind una formală, desfășurată la Bruxelles.


