O substanţă extrasă din şofran poate distruge tumorile canceroase din organism într-o singură şedinţă de tratament, terapia având efecte secundare minime, potrivit unui studiu realizat de cercetătorii britanici.
Un medicament pe bază de colchicină, o subtanţă extrasă dintr-un soi de şofran, poate deveni "o bombă inteligentă" care are ca ţintă tumorile canceroase, fără a afecta ţesuturile sănătoase din jurul acestora, reducând astfel efectele secundare asociate tratamentelor tradiţionale.
Totodată, acest medicament poate distruge mai multe tipuri de tumori, precum cele mamare, ale prostatei, pulmonare şi intestinale.
Este posibil ca toate tumorile solide să fie vulnerabile la astfel de medicamente, deci ar putea elimina toate tipurile de cancer cu excepţia celor sangvine.
În unele teste vizând acest medicament, jumătate dintre tumori au dispărut complet după o singură injecţie, potrivit rezultatelor unui studiu realizat de cercetătorii de la Universitatea din Bradford, care va fi prezentat săptămâna aceasta la British Science Festival.
Medicamentul, pe bază de colchicină, extrasă dintr-un soi de şofran, se află într-o etapă iniţială de dezvoltare şi a fost testat doar pe şoareci . Specialiştii estimează că testele pe subiecţi umani ar putea debuta în 18 luni şi că medicamentul ar putea apărea pe piaţă în şase-şapte ani.
Colchicina este cunoscută de mult timp pentru proprietăţile sale anticancer, dar a fost considerată prea toxică pentru organismul uman. Cercetătorii vor să-i ataşeze o "coadă" chimică pentru a dezactiva toxinele până când medicamentul ajunge în tumoare. După ce a ajuns în tumoare, o enzimă numită MMP, care se găseşte în celulele canceroase, va reactiva toxinele, astfel încât aceste celule bolnave nu vor mai primi oxigen şi nutrimente pentru a se extinde.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu