Urmărește emisiunea live


PSD face PLÂNGERE PENALĂ. Cine a viciat votul din Camera Deputaților: A fost PROVOCATĂ INTENȚIONAT

Deputații PSD condamnă situația de miercuri din plenul Camerei Deputaților. Ei solicită conducerii Camerei să ia, de urgență, măsurile care se impun pentru remediere. 

Potrivit unui comunicat de presă remis de PSD, "la voturile de astăzi s-a constatat o neconcordanţă între votul propriu-zis al deputaților şi rezultatul  apărut pe tabela de vot. Spre exemplu, la exprimarea votului asupra Proiectului de lege privind promovarea demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferenţele de grup, rezultatul anunțat pe tabela electronică de vot a fost următorul: 315 deputați prezenți, 152  voturi pentru,  105 împotrivă, 24 abțineri. Însă, la numărătoarea propriu-zisă, s-a observat că în sală erau 301 de deputați şi tot atâtea cartele în terminale. Deferenţa de 14 nu a fost  explicată, până la această oră". 

Nume absente din listă

Grupul deputaților PSD adaugă: "La scurt timp,  9 deputați ne-au semnalat şi ei  faptul că, deși şi-au exprimat votul asupra acestui proiect de lege, numele lor nu apar în listingul votului final. Este vorba despre deputații: Ionuț Vulpescu, Simona Bucura Oprescu, Gabriel Vlase, Cristina Nichita, Ovidiu Iane, Constantin Galan, Damian Florea, Luminița Adam şi Camelia Khraibani. Mai mult decât atât, la o simplă verificare, s-a constatat că prin adunarea voturilor pro, contra şi abțineri rezultă o diferență în cazul  deputaților  care au fost prezenți şi au votat". 

Diferență "PROVOCATĂ INTENȚIONAT"

Deputații PSD cer explicații rapide pentru diferență, pe care o consideră "una provocată intenționat, şi nu o eroare tehnică, mai ales pentru că ni s-a explicat în nenumărate rânduri  că noul sistem de vot a fost achiziționat tocmai pentru a nu mai exista erori". Sursa citată continuă: "Se pune firesc întrebarea, cine din persoanele care au acces la coordonarea tehnică a sistemului de vot a făcut intenționat aceste modificări de cifre: de la 301 deputați prezenți la 315, cu intenția clară de a vicia votul la legea amintită în sensul declarării acesteia ca fiind neadoptată". 

PSD mai semnalează un alt fapt: unii colegi din Camera Deputaților au apăru ca prezenți la ședința de vot, deși se aflau la lucrările Comisiei pentru cercetarea abuzurilor. 

Cine a viciat votul?

Prin urmare, grupul deputaților PSD cere Biroului Permanent al Camerei Deputaților luarea unor măsuri de urgenţă  pentru aflarea celor care au inițiat şi coordonat vicierea votului în cazul a 7 proiecte de lege votate astăzi, dintre care şi Legea promovării demnităţii umane şi toleranţei faţă de diferențele de grup. Constatăm cu surprindere şi indignare  că votul nostru nu mai contează şi că a devenit mai important cine numără voturile, cine are acces la aparatura care generează rezultatul electronic al votului şi cine îl manipulează". 

Plângere penală

În plus, PSD identifică "o faptă penală de abuz în serviciu, în sarcina persoanelor care au dispus vicierea votului şi a celor  care au executat această acţiune. În acest sens, mâine  va fi depusă o plângere penală  prin care solicităm instituțiilor statului să se pronunțe". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel