Protest 30 iunie 2019. Postare dedicată ”actorașilor” Tudor Chirilă, Oana Pellea și mulți alții

Rodica Mitu / 29 iun 2019 / 16:55 Salveaza PDF Comentarii
Descriere foto:

”Du-te, bă, la muncă! îi mai strigă încă actorului voci din istoria comunistă”, a scris Dorina Chiriac într-un mesaj amplu publicat pe Facebook, în contextul protestului anunțat pentru 30 iunie.

Redăm în cele ce urmează mesajul publicat de Dorina Chiriac pe contul ei de Facebook:
 

„A juca.

Ce capcană e verbul ăsta care definește o acțiune receptată mai curând ca o recreație (a se juca)! Actorul joacă. Joacă la teatru.

Mda. Pare mai curând o activitate de destindere, de relaxare. Nicidecum nu pare o muncă. Nu pare să presupună prea mare efort, ă? Pare așa... ca plimbarea. Excursie. Pare grătar cu prietenii, habar n-am. Pare, de fapt, că actorul e spectatorul căruia i se joacă, cumva. Pare ăla de stă pe scaun și... Of, fi-r-ar, nicicum nu pare că actorul face vreun efort, că execută o muncă, că se consumă fizic și psihic, că se uzează, că transpiră, că obosește (asta e!) când zicem că "joacă".

"Cum țineți minte atâta text?" Da, asta e întrebarea pe care o auzi cel mai des. Și pare o glumă răspunsul (același): "La teatru cel mai simplu lucru e să ții minte textul. Restu-i mai greu." "Restu'?" Aici ar începe o descriere a ce înseamnă compunerea unui rol, dar renunți, căci întrebarea inițială îți zice că nu este cazul.

Pe bune, uite, eu, după aproape 25 de ani de "jucat" teatru, am ajuns acu, la 46 de ani, să încep să zic "mă duc la muncă" când plec la teatru SĂ LUCREZ, că mi se pare că se uită până și familia la mine de parcă îmi permit total aiurea să ies în oraș cu prietenii când zic "mă duc la teatru".

"Du-te, bă, la muncă!" îi mai strigă încă actorului voci din istoria comunistă.


"Marș, bă, la muncă!" strigă in mod absurd voci foarte tinere (!) de pe gura de rai a rețelei de socializare (come again?) de socializare, zic.

Nu e obligatoriu să mergi la teatru, dragă coleg de țară. Nu e teatrul nici între recomandările care apar in media, alea care iti zic că ar fi bine să consumi 2 litri de apă pe zi, să petreci cât mai mult timp cu copilul pentru sănătatea lui emoțională și să reduci la minim consumul de sare și zahăr pentru sănătatea ta și a familiei tale. Nu e.

Teatrul nu e o utilitate. Nu e o necesitate pentru integritatea și evoluția ta fizică. "Arta e cu totul inutilă" zice Oscar Wilde pledând pentru artă. Face parte dintre cele ce deosebesc profund o ființă de alta. Face parte din construcția spiritului, element care păstrează discernământul în relaționarea unei ființe cu alta. E o manifestare care se adresează capacității ființei de a se emoționa și a imagina, iar astea sunt esențiale în existența umană; sunt motor al creativității și combustibil pentru devenire, întru împlinire de sine. E hrană pentru unii, uitare pentru alții, e călătorie, e revelație, e răscolire, e oglindă.

Arta. E confundată adesea cu divertismentul (altă poveste) sau e luată drept formă de educație în masă (de-aia e atacată de multe ori vehement). Arta nu vorbește, însă, mulțimilor, ci, dintotdeauna, se adresează individului și trezește în el, în fiecare altfel. Asta e misiunea străveche a artei.

Da, există act artistic prost, teatru prost, dar nu fac acuma subiect din asta.

"La muncă, bă!" strigă vocea fără chip de nicăieri și de peste tot, parcă. Actorul obosit rămâne trăznit.

De ce joacă? La naiba, "joacă"? Muncește și se muncește, se consumă, ziua de lucru nu se termină niciodată, îl urmărește în autobuz, pe stradă, acasă, la mega image, îl urmărește ziua de lucru când petrece timp cu copilul "pentru sănătatea lui emoțională", când bea mai mult de "2 litri de apă pe zi", pe ziua aia de lucru care nu se sfârșește decât după premiera spectacolului pe care, nu, nu îl joacă, nu, pe care-l muncește, spectacolul îl muncește, face în sfârșit o pauză după ziua de lucru care durează cât o iarnă la fiecare spectacol, și apoi o ia de la capăt, fi-r-ar, asta nu-i joacă, e chin care dă dependență, e viciu, actorul se dezechilibrează emoțional cu bună știință, inventează căi să se recompună, să se dezintegreze, umblă cu zgârieturi pe ego, pe trup, hei, copilul lui are febră, actorul are spectacol, se duce la muncă, e muncă, slăbește 2 kile în timpul unui spectacol de 3 ore câte-un actor că sunt roluri așa, trăiește mai multe existențe în 3 ore actorul, după spectacol are ochii convalescenți, ei, na, la naiba, își dezvoltă în timp căi de revenire, rezistență, voința târăște trupul și devine putere când putere nu e.

Ce-i asta? De ce? De ce face asta? Că nu poate el fără asta? Că cineva trebuia să o facă și p'asta? Că nu are cine? De ce? La ce trebuie asta? E nevoie de asta?

Nu e nevoie. Nu trebuie. Și nici n-am răspuns la altele alea. Habar n-am. Am obosit să caut absurd justificări pentru NECESITATEA susținerii artei de către comunitate. ÎN INTERESUL COMUNITĂȚII.

Un lucru, însă, știu sigur. Teatrul nu-i joacă. E muncă.

 

Și am siguranța că nu e muncă-n zadar; sălile de teatru sunt pline. De oameni care muncesc, de asemeni.

Duminică 30 iunie actorii vor ieși în stradă pentru teatru, care e muncă de oameni (nu doar actori). Vor ieși fără lopeți și fără salopete (recuziteri și costumiere concediate, remember?).

Vor avea la ei, însă, obiectul muncii actorului: trupul și spiritul.

Nu e de joacă.

 

Această postare se dedică "actorașilor" Marius Manole Victor Rebengiuc Mariana Mihuț Tudor Chirilă Oana Pellea Maia Morgenstern Carmen Tanase Mihai Calin Teodosiu Valentin Natalie Ester Natalia Calin Ada Galeș Serban Pavlu Mihaela Teleoaca Marius Florea Vizante Maria Obretin Claudia Ieremia Ofelia Popii István Téglás Bartos Pavel Alex Călin Ana Covalciuc Ioana Anastasia Anton Nicoleta Lefter Rodica Lazăr Daniela Nane Andrei Radu Cristina Juncu Sabrina Iaschevici Ionuț Vișan Ana Bianca Popescu Liviu Pintileasa Mihaela Trofimov Ana-Ioana Macaria Marcela Motoc Dragos Huluba Ionuț Grama Catalin Babliuc Ilona Brezoianu și tuturor actorilor care muncesc.

Mergeți să-i vedeți muncind, și abia apoi să-mi spuneți și mie dacă vă vine sincer să ziceți: A, păi așa pot și eu. Dă-te, bă.”

 


Te-ar putea interesa






Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2019 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate.


dcn.n-nxt.22