În România de astăzi am ajuns să consemnăm normalitatea ca pe un fapt excepțional. În Uniunea Europeană, întâlnirile la nivel înalt care se desfășoară de minimum patru ori pe an - de când cu criza sunt mult mai multe - se discută în special probleme economice. În România, Guvernul este abilitat să trateze aceste chestiuni: impozite, taxe, fonduri europene, investiții șamd.
În vremuri normale, Președintele, cel care reprezintă statul în întâlnirile internaționale ar fi trebuit să rezolve problema direct cu premierul. Practic, ar fi trebuit să aibă loc la nivelul celor două instituții – Președinție și Guvern un dialog tehnic în favoarea României, și nu împotriva ei. A fost nevoie ca Parlamentul de la București să tranșeze problema și să-l trimită la Bruxelles pe cel abilitat tehnic să ne reprezinte țara.
Nu vreau să vorbesc despre persoanele care umplu astăzi cele două funcții. De-a lungul timpului, a fost esențial pentru România să fie reprezentată, din ’97 până în 2 000 de președintele Emil Constantinescu și nu de premierii Victor Ciorbea sau Radu Vasile. În perioada 2 000 – 2 004, a fost foarte bine că la Bruxelles s-a aflat și premierul Adrian Năstase. Din 2005, până astăzi, președintele Băsescu a tot fost la Bruxelles. Rezultatele pentru România le simțim cu toții.
Îmi imaginez că mai jos decât este acum nici măcar premierul Ponta nu poate coborî nivelul prestației...
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
