Ploile torențiale își fac apariția în 16 județe din țară. Meteorologii au emis Cod galben

ANM a emis, vineri, o avertizare Cod galben de averse și vânt valabilă în 16 județe din țară.

Potrivit ANM, sunt vizate județele Cluj, Alba, Hunedoara, Caraș-Severin, Gorj, Mehedinți, Sibiu, Vâlcea, Dolj, Brașov, Argeș, Olt, Covasna, Dâmbovița, Prahova și Buzău.

În aceste zone vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată care se va manifesta prin frecvente descărcări electrice, averse torențiale, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii și grindină.

Cantităţile de apă vor depăşi 20-30 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Meteorologii anunță că manifestări de instabilitate atmosferică vor fi sâmbătă în vest, centru, nord, la deal și la munte, iar duminică și în restul țării.

Avertizarea este valabilă vineri, între orele 12.00 și 21.00.

Gabriela Băncilă, director operațional ANM, a fost invitată la interviurile DC News, unde a spus când va fi resimțită canicula în România.

Când vine canicula în România. Gabriela Băncilă: Va fi o senzație de disconfort termic

Gabriela Băncilă, director operațional în cadrul Administrației Naționale de Meteorologie, a explicat, în cadrul unui interviu la DC News, când va fi resimțită canicula în România:

„Temperaturile vor crește de la o zi la alta. Temperaturile vor fi în creștere pentru a ajunge vineri, de exemplu, să vorbim despre valori de 32-33 de grade la umbră și cred că nu greșesc când spun acest lucru, pentru că gradul de umezeală în aer este ridicat, iar când ne apropiem la umbră de 33-34 de grade Celsius sau depășim valorile de 32 de grade, într-o masă de aer care nu este una uscată, deja corpul uman începe să resimtă, cu diferite grade de intensitate, senzația de disconfort termic“, a spus Gabriela Băncilă.

„Deci, putem percepe încălzirea de la sfârșitul săptămânii drept caniculă?!“, a completat Val Vâlcu.

„Temperatura real resimțită este o măsură subiectivă, evident. De aceea, de-a lungul timpului, în acest domeniu s-au făcut nenumărate studii care au avut ca obiectiv identificarea acelor formule după care să se calculeze această temperatură care să redea cât mai fidel pe un eșantion cât mai extins de oameni temperatura pe care aceștia o resimt.

Bineînțeles că până la a ne îndrepta spre temperatura real resimțită, trebuie să vorbim despre temperatura înregistrată mult mai aproape de nivelul solului decât cei doi metri unde înregistrăm aceste valori termice sau unde prognozăm că se vor înregistra. În directa bătaie a soarelui și în mijlocul unui oraș, dacă vom pune un termometru în astfel de condiții, cu siguranță vom înregistra temperaturi de peste 35 de grade (...)“, a spus, la DC News, Gabriela Băncilă.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel