Noul spital Filantropia din Craiova, dat în folosință în septembrie

 foto ilustrativ
foto ilustrativ

Noua clădire a Spitalului municipal "Filantropia" din Craiova, construită cu fonduri de la bugetul local, va fi dată în folosinţă în luna septembrie, săptămâna viitoare urmând să fie finalizată recepţia lucrărilor, a anunţat, miercuri, primarul Mihail Genoiu. 

"La Spitalul Filantropia recepţia este în toi: se probează tot ce înseamnă sisteme de incendiu, alarmare, tot ce ţine de ISU. Probabil că undeva la începutul săptămânii viitoare se vor finaliza probele şi săptămâna viitoare se va finaliza şi recepţia", a spus Genoiu. 

Potrivit sursei citate, după ce se recepţionează, clădirea va fi predată Spitalului Filantropia, recepţia fiind făcută între constructor şi Direcţia Patrimoniu a Primăriei Craiova, care va trebui să o prindă cu valoarea de inventar a investiţiei, iar ulterior, printr-o hotărâre de CL, se va preda spre administrare spitalului. 

"Va urma o perioadă când Spitalul Filantropia se mută, cu tot cu personal şi aparatura funcţională pe care o au la această oră. Este vorba de aparatura medicală pentru că dotările fixe din saloane sunt noi şi sunt asigurate. Am stat de vorbă cu managerele şi mi-au spus că vor muta pe rând cele secţii - 2 medicale şi Fizioterapia - în aşa fel încât secţia care este pe drum să fie preluată ca activitate de celelalte două. Practic, activitatea să nu fie perturbată sub nici o formă la spital", a explicat primarul Craiovei. 

În perioada de mutare, a mai spus Genoiu, se va elibera autorizaţia ISU, urmând ca după ce se va finaliza mutarea efectivă, să fie eliberată şi autorizaţia de funcţionare de la Ministerul Sănătăţii, prin Direcţia de Sănătate Publică Dolj. 

Ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, fost primar al municipiului Craiova, a declarat în luna mai că la Craiova s-a construit cel mai mare spital municipal din ţară după 1989, care are o suprafaţă desfăşurată de peste 10.000 m.p. şi unde urmează să funcţioneze Spitalul Municipal Filantropia. 

"Cel mai mare spital municipal construit după Revoluţie în România este spitalul de la Craiova, cu o suprafaţă desfăşurată de peste 10.000 mp, unde vom muta corpurile de clădire de la Spitalul Filantropia, pentru că aici unul dintre corpurile spitalului l-am pierdut în instanţă după ce a fost revendicat, iar celelalte erau aproape imposibil de renovat. La un moment dat ne-am dat seama că nu putem pune nici termopane, pentru că întreaga clădire s-ar prăbuşi. Era absolut nevoie de un spital municipal nou pe care suntem aproape gata să-l inaugurăm", a spus Lia Olguţa Vasilescu. 

Noul spital municipal s-a construit pe scheletul unei clădiri din curtea Spitalului de Boli Infecţioase "Victor Babeş", iar Primăria Craiova a alocat pentru lucrări circa 33 milioane lei de la bugetul local. 

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel