Moarte Davide Astori. Contractul jucătorului NU ar fi fost prelungit. Confuzie

Preşedintele Comitetului Olimpic Italian (CONI), Giovanni Malago, a generat o mare confuzie, luni, anunţând că Fiorentina i-a prelungit contractul căpitanului său Davide Astori, decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică, şi îi va plăti salariile familiei sale, informaţie neconfirmată totuşi de club, relatează AFP. 

"Fiorentina i-a reînnoit contractul lui Astori. Salariile vor merge la familia sa, la partenera sa şi la fiica lui", a declarat Malago, în urma unei reuniuni a Ligii italiene de fotbal, aflată sub tutela CONI, evocând un "foarte frumos gest" al familiei Della Valle, proprietara Fiorentinei. 

Dar clubul florentin nu a confirmat această informaţie şi a postat doar un comunicat pe site-ul oficial al grupării "viola". "Fiorentina, încă sub şocul acestui moment dramatic, cere linişte şi respect, din partea tuturor", a scris clubul. 

Conform unei surse din cadrul clubului, "Malago a vorbit prea repede şi a dat credit unei ştiri false". În cursul zilei de luni, ideea prelungirii contractului lui Astori a circulat pe reţelele de socializare în Italia. 

Prelungirea contractului nu se mai face 

O altă sursă apropiată de preşedintele CONI a explicat, la rândul său, că Malago a "spus ceva inexact, referindu-se la prelungirea contractului". Dar aceeaşi sursă a precizat că Fiorentina va trebui să "acorde bani, echivalentul a ceea ce Astori ar fi încasat în termeni de salarii, familiei jucătorului". 

Duminică, preşedintele Fiorentinei, Andrea Della Valle, a declarat că Astori era pe punctul de a-şi prelungi contractul. "Nu mai lipseau decât semnăturile", a spus el. 

Astori a decedat în noaptea de sâmbătă spre duminică, la doar 31 de ani, în camera sa de hotel din Udine, unde Fiorentina urma să joace duminică în Serie A, cu formaţia locală Udinese, în etapa a 27-a din Serie A, relatează Agerpres.

[citeste si]

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Get it on App Store Get it on Google Play

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.3.1
pixel