Medicii din spitale pot primi salarii și de la autoritățile locale

medici spitale
medici spitale

Ministerul Sănătății a anunțat, joi, că autoritățile locale au posibilitatea să participe la finanțarea cheltuielilor de personal ale spitalelor din subordine, precum și la finanțarea altor tipuri de cheltuieli, conform OUG 2/2014, care a fost publicată, marți, în Monitorul Oficial, informează un comunicat de presă.

Ordonanţa de Urgenţă nr 2/2014 privind modificarea şi completarea Legii nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătăţii, prevede că autorităţile publice locale pot participa la finanţarea unor cheltuieli de administrare şi funcţionare, respectiv cheltuieli de personal, stabilite în condiţiile legii, bunuri şi servicii, investiţii, reparaţii capitale, consolidare, extindere şi modernizare, dotări cu echipamente medicale ale unităţilor sanitare cu paturi transferate, în limita creditelor bugetare aprobate cu această destinaţie în bugetele locale.

Alături de această măsură, ordonanța mai prevede:

- crearea cadrului legal pentru introducerea pachetelor de servicii medicale: pachetul de bază, pachetul minimal și pachetul de programe naționale de sănătate;

- decontarea din fondul național de asigurări de sănătate a operațiilor de reconstrucție mamară prin endoprotezare în cazul intervențiilor chirurgicale oncologice;

- posibilitatea ca universitățile de medicină și farmacie acreditate și facultățile de medicină acreditate să poată avea în subordine unități sanitare;

- unitățile de primiri urgență pot include în structura proprie compartimente de primiri urgență din același județ;

Potrivit documentului citat, Ministerul Sănătății a finalizat și trimis spre avizare trei proiecte de lege considerate cruciale pentru continuarea reformei sănătății:

- proiectul pilot privind statutul spitalelor

- proiectul pilot privind creșterea veniturilor medicilor și echipei medicale din unitățile sanitare cu paturi

- proiectul de modificare a Legii 95/2006 privind reforma în sănătate, care se referă la o serie de teme importante: malpraxisul, asistența medicală comunitară, reglementarea colegiilor profesionale, prevederi referitoare la politica medicamentului.

"Ministerul Sănătății își încheie în acest moment misiunea cu privire la aceste proiecte, după luni de consultări, dialog și dezbateri publice, următoarele etape în aprobarea lor ținând de celelalte instituții abilitate", se mai preconizează în comunicat.

Totodată, potrivit sursei citate, Ministerul Sănătății a finalizat și trimis la avizare HG privind înființarea Agenției Naționale de Achiziții, Dispozitive Medicale și Investiții în Sănătate și HG privind reorganizarea Institutului Național de Sănătate Publică.

Citește aici informații despre proiectele pilot

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel