Cea de a doua misiune a Indiei pe Lună va costa 122 milioane dolari, mai mult decât dublu față de precedenta.
Costurile celei de a doua misiuni a Indiei pe Lună, programată pentru lunile octombrie-noiembrie, ar urma să se ridice la circa 122 de milioane de dolari, a anunţat, miercuri, într-un comunicat, Departamentul Spaţiului, relatează DPA, preluată de Agerpres.
Prima misiune pe Lună a Indiei, Chandrayaan-1, a fost lansată în octombrie 2008 şi a avut un cost estimat la 60 de milioane de dolari. Suma reprezintă o treime din costurile misiunii chineze Chang'e-1 şi o şesime din cele ale misiunii nipone lunare Kaguya.
[]
Lansarea, de pe un cosmodrom străin
Costul total al misiunii Chandrayaan-2 este estimat la 8 miliarde de rupii, aproximativ 122 milioane de dolari, potrivit lui K Sivan, preşedinte al Organizaţiei indiene de cercetare în domeniul spaţiului (Indian Space Research Organisation/ISRO).
Asta reprezintă circa jumătate din costul lansării misiunii de pe un cosmodrom străin, aproximativ 15 miliarde de rupii, a precizat Sivan.
Prima misiune a descoperit apă și gheață pe Lună
Chandrayaan-2 - cuvânt care înseamnă în hindi vehicul lunar - va fi echipat cu un land-rover şi o sondă ce va coborî pe suprafaţa Lunii şi va aduna mostre de sol şi apă. Acestea vor fi transportate pe Terra, pentru analize detaliate, a mai spus Sivan.
A doua misiune lunară indiană, plănuită iniţial pentru 2013-2014, a fost amânată de mai multe ori.
Instrumentele NASA de la bordul Chandrayaan-1 au descoperit apă şi gheaţă pe suprafaţa Lunii.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu