Gândirea în clișee

”Gândirea în clișee

 

Mă lovesc din ce în ce mai des de un soi de gândire ”prefabricată”, compusă din clișee, puse cap la cap - și nu întotdeauna într-o ordine care să transmită vreun mesaj cât de cât inteligibil - despre orice. Este un mod de a comunica adoptat de mult prea mulți, în spațiul public, care nici măcar scuza ”corectitudinii politice” nu o are. După care aceeași ”utilizatori” se miră candid că lumea nu-i înțelege, și că mesajul lor nu trece dincolo de sticla ecranului sau de pagina tipărită. 

 

Nu cred că se va inventa prea curând leac pentru boala asta. Deși speranțe sunt, și când spun ”speranțe” mă gândesc la felul în care s-au vindecat românii-bine, nu toți!-de celebrele sms-uri de sărbători, care încep cu ”Fie ca!„  Aș fi foarte fericit, spre pildă, să scăpăm de câteva clișee despre ”stânga” și despre ”dreapta”. Clișee care deranjează teribil ori de câte ori încercăm să punem serios în discuție ce înseamnă acum-și ce pot însemna în viitor-stânga și dreapta. 

 

Unul dintre clișee este acela că ”stânga” cheltuiește, și ”dreapta” ”chivernisește”, când ajung la putere. Dacă ne uităm puțin pe statistici, în România, vedem cum, de fapt, stânga nu doar că a echilibrat bugetele publice, a redus deficitele, a tăiat cheltuielile publice inutile, a relansat creșterea economică, în timp ce dreapta a făcut exact invers. Mai mult, aceeași dreaptă a mărit datoria publică, pe care stânga a ținut-o sub strict control. În 2004, dacă nu mă înșel, era undeva la 15%-16% din PIB. Iar Traian Băsescu și Emil Boc au reușit s-o dubleze, scurt, peste noapte. Transformând așa-numita ”centură de siguranță” în juvăț. 

 

 

Da, este însă adevărat că, și în condițiile unor bugete echilibrate, și ale reducerii deficitelor bugetare, stânga românească a făcut un lucru important: protecție socială, pentru că țara asta suferă de pe urma injustiției sociale, inechităților, sărăciei extreme, abandonului școlar, pe scurt, de pe urma polarizării sociale extreme. Nu, astea nu sunt pomeni electorale. Fac parte din contractul social, cât mai e el, că și acest aspect merită o discuție serioasă. 

 

Se mai spune, în spațiul gândirii în clișee, că abia după ce dreapta produce bogăție, vine stânga și face redistribuție. Ar fi de râs, dacă n-ar fi de plâns. Cine, și cum, decide că s-a produs suficientă bogăție, ca să înceapă redistribuția ei? Statul, chiar și acela minimal, are această funcție redistributivă, mai puternică sau mai discretă, dar niciodată absentă. Iar acolo unde statul are bine conturată funcția redistributivă: Franța, Germania, spre pildă, societatea este mai performantă, și în partea ei publică, și în partea ei privată. Tocmai pentru că redistribuția este slabă societatea românească este mai puțin performantă, este conflictuală și lipsită de coeziune. Decalajul dintre momentul în care se formează bogăția și momentul în care se face redistribuirea a generat polarizarea economică și socială nesănătoasă, cu toate consecințele negative care decurg de aici. Practic, formarea bogăției și redistribuirea ei trebuie să fie procese concomitente și continue. Discontinuitățile în redistribuire generează frustrări și neliniște socială, care, la rândul lor, slăbesc coeziunea națională și socială. 

Ultima năzdrăvănie în materie de gândire în clișee este cea legată de ”subvenționarea din bani publici a biletelor la Festivalul George Enescu pentru bogați”. Ideea este total aiurea. Da, Festivalul este finanțat din bani publici, în acea logică redistributivă despre care aminteam mai sus. Înainte de a fi bogați sau săraci, tineri sau bătrâni, români sau alte etnii, suntem cetățeni, cu drepturi și obligații egale. Și bogații contribuie cu taxe și impozite la buget, au deci tot dreptul să primească, prin redistribuție, aceleași facilități, când este vorba despre accesul la bunuri publice. Iar spectacolele din Festival sunt bunuri publice. Iar ca spectator înrăit la Festival, și nu doar la acesta, nu pot spune că sălile sunt pline de bogați și de snobi. Nu, cei mai mulți spectatori sunt oameni obișnuiți, modești, care iubesc muzica, spectacolul, cultura, și care, fără această subvenție nu ar putea să se bucure de Festival. 

 

Nu mai insist asupra altui clișeu, acela conform căruia bogații n-au ce căuta într-un partid de stânga. Pot cita destui hiper-bogați, nu din România, evident! care au făcut politică de stânga, au fost membri ai diverselor partide comuniste. Unii dintre ei au lăsat în urma lor creații culturale excepționale. 

 

Dacă o să renunțăm la gândirea în clișee dezbaterea publică va crește în calitate, iar soluțiile la problemele societății românești vor fi mai ușor de gândit. Acum dezbaterea publică este blocată de o mulțime de astfel de clișee, și ”câmpul tactic” brăzdat de un labirint de tranșee, spre disperarea cetățenilor, care nu mai înțeleg ce vor politicienii, pentru ce se bat și care este miza jocului. Și, din păcate, au dreptate în refuzul lor de a face politică, deși asta slăbește democrația. Dacă e ceva de luat înapoi, acest ”ceva” este tocmai încrederea omului obișnuit în capacitatea politicului de a gestiona corect, și în interes public, țara”.