„Cât timp am stat la terapie intensivă nu am dormit în nicio noapte mai mult de o oră sau două. Au fost nopți în care nu m-am odihnit absolut deloc”, retrăiește Episcopul Sălajului experienţa de la ATI. „Realitățile de acolo, precum și tratamentul în sine, au constituit pentru mine un adevărat calvar”.
Nu a fost intubat, însă cele 24 de zile petrecute la terapie intensivă, în urma infectării cu noul coronavirus, au fost cele mai lungi din viaţa sa. „Au reprezentat pentru mine un fel de iad pe pământ”.
Primele zile de spitalizare sunt doar amintiri şterse, deoarece a fost internat cu o oarecare întârziere, crezând că se va vindeca acasă. Lipsa oxigenului cauzată de boală l-a făcut să reţină vag primele zile din spital.
În timpul nopţii, trebuia să se mişte cât mai puţin pentru a nu se deconecta de la aparatura medicală, în special de la aparatul de oxigen. În majoritatea cazurilor era forţat să doarmă pe burtă, cu mâinile înţepenite. Era, practic, o statuie vie.
„Când trebuia să fiu așezat în pat, aveam nevoie de două sau trei asistente ca să mă ajute. Dacă ziua stăteam în șezut pe marginea patului (aceasta fiind o poziție bună pentru plămâni), cu fața spre geam, tubul cu oxigenul, precum și perfuziile erau prinse de stativul din partea respectivă a patului, însă firele senzorilor și a pulsoximetrului erau atașate de monitor, care se găsea în cealaltă parte a patului”.
„Aceasta însemna că perfuzia pentru mâna stângă rămânea pe stativul din partea stângă a patului, în timp ce perfuzia pentru mâna dreaptă trebuia mutată pe stativul din dreapta patului, lângă monitor, iar de fiecare dată tuburile și firele se încurcau. După ce erau descurcate eu mă întindeam pe burtă, ținând antebrațele destul de aproape de cap și nu le puteam mișca decât câțiva centimetri, pentru că altfel riscam să îmi smulg branulele. După o noapte petrecută în această poziție ambele mâini îmi erau amorțite, iar de câteva ori, din neatenție, mi-am desprins branulele, pierzând sânge”.
Noaptea era mai mult un chin, decât o perioadă de odihnă. „De pe la 3-4 dimineaţa abia așteptam să se facă ziuă”, îşi reaminteşte părintele episcop.
Dimineaţa veneau infirmierele de rând care îl ajutau să îşi înceapă programul de recuperare
„Fiind pe burtă trebuia să fiu întors pe spate, ceea ce însemna că perfuziile, cu tuburile lor, trebuiau mutate de pe un stativ pe celălalt. Unii senzori se desprindeau peste noapte și firele lor se încurcau cu tuburile perfuziilor și al pulsoximetrului, iar infirmierele care încercau să le descurce reușeau, dar alteori îmi smulgeau din greșeală câte o branulă”.
După trei-patru zile petrecute la terapiei intensivă, Episcopul Petroniu a început să se simtă mai bine. Acum este în afara oricărui pericol, însă medicii i-au transmis că recuperarea va dura cel puţin şase luni de la externare, conform Basilica.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Ascultă în română
