Omicron XBB.1.5: Un nou comunicat de la Organizația Mondială a Sănătății

Fotografie de la Polina Tankilevitch:
Fotografie de la Polina Tankilevitch:

Subvarianta este cunoscută sub numele de XBB.1.5, dar a primit și porecla neoficială ”Kraken”, după miticul monstru marin.

 

Subvarianta omicron XBB.1.5 nu are mutații cunoscute care să îmbolnăvească oamenii atunci când contractează virusul, potrivit unei evaluări a riscurilor Organizației Mondiale a Sănătății publicată miercuri.

Cu toate acestea, OMS a remarcat în raport că nu are date reale despre modul în care XBB.1.5 afectează sănătatea pacientului, așa că în prezent nu poate trage concluzii cu privire la severitatea subvariantei. OMS a mai transmis că XBB.1.5 este una dintre subvariantele Covid cele mai capabile să evite imunitatea prin vaccinare sau infecție, potrivit US Today.

Organizația globală de sănătate a spus că XBB.1.5 are un avantaj de creștere în SUA, în special în nord-est, unde a devenit rapid dominant. XBB.1.5 ar putea determina o creștere a cazurilor la nivel global, dar este dificil de știut cu siguranță deoarece aproape toate datele provin din SUA, potrivit OMS. Organizația a spus că are nevoie de mai multe date despre cât de repede se răspândește XBB.1.5 în alte țări.

Maria Van Kerkhove, responsabilul tehnic al OMS pentru Covid-19, a declarat săptămâna trecută că XBB.1.5 a fost subvarianta Covid cu cel mai rapid grad de transmisibilitate deoarece se leagă mai strâns de celulele umane, făcând-o mai contagioasă.

”Este cea mai transmisibilă subvarianță descoperită până acum”, a spus Van Kerkhove reporterilor în timpul unei conferințe de presă din 4 ianuarie la Geneva. ”Motivul este constituit de mutațiile din această subvariantă a lui Omicron, care permit acestui virus să se lipească de celulă și să se replice cu ușurință.”

Datele timpurii sugerează că așa-numitele vaccinurile bivalente - cele două vaccinuri recent actualizate produse de Moderna și Pfizer - oferă o protecție decentă împotriva virusurilor XBB, în ciuda capacității acestei variante de a se sustrage anticorpii, potrivit unui raport din 21 decembrie din New England Journal of Medicament.

”Studiile de laborator sugerează că vaccinul bivalent este încă eficient în protejarea împotriva bolilor severe, deși poate nu la fel de mult împotriva infecțiilor”, spune Andy Pekosz, un profesor de Microbiologie Moleculară și Imunologie la Școala de Sănătate Publică.

Studiile de laborator au arătat că alte variante din familia XBB s-au dovedit capabile să evite anticorpii generați de vaccinarea cu rapelurile Omicron.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel