Cum va fi vremea în perioada 4-10 decembrie. ANM, prognoza meteo: Unde va ninge și ce temperaturi vom avea

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Oana Păduraru, meteorologul de serviciu de la ANM, a oferit prognoza meteo pentru săptămâna viitoare.

"Aş vrea să pornesc cu momentul de faţă, pentru că avem deja în vigoare două mesaje de atenţionare pentru intensificări ale vântului. Primul mesaj va intra în vigoare la ora 12:00 şi va fi valabil până în această noapte, la ora 3:00. Iar cel de-al doilea mesaj va fi valabil de la 3:00 până mâine după-amiază, la ora 14:00.

În zona montană - şi mă refer în primul rând la Carpaţii Occidentali şi Meridionali - pe parcursul zilei de astăzi, dar şi în Banat şi în Crișana, vor fi intensificări susţinute ale vântului. În zonele joase de relief, viteza vântului va fi în jurul a 55 - 60 de km/oră. La munte, vor fi rafale de 60-80 km/oră, iar la altitudini mari, la peste 1700 de metri, ne aşteptăm şi la rafale de peste 100 de km/oră. În cursul nopţii, însă, vântul va slăbi în intensitate, în partea de vest a ţării şi în masivele Carpaţilor Occidentali şi Meridionali, însă se va intensifica treptat în zona Carpaţilor Orientali, unde rafalele vor depăşi şi 110 km/oră pe creastă.

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Maxime de 2-3 grade

În același timp, vorbim de o vreme mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă din an, pe parcursul zilei de astăzi. Ne aşteptăm la temperaturi maxime de 20-21 de grade, atât în partea de vest a țării, cât şi în regiunile sudice - în Capitală, în jur de 18 grade. Însă, începând chiar din această noapte, vom avea cele mai ridicate valori de temperatură. Treptat, va pătrunde masa de aer mai rece în vestul ţării. Astfel, pe parcursul zilei de mâine, maximele termice în aceste zone, în partea de vest și nord-vest a teritoriului, nu vor mai depăşi 2-3 grade.

În sud şi în sud-vest, încă rămâne o vreme mai caldă decât în mod obişnuit, mâine. Temperaturile normale pentru această perioada din an sunt maxime cuprinse între 0 şi 9 grade şi minime, în general, între - 6 şi 3 grade.  Astfel, ne poziţionăm, astăzi, cu valori cu mult peste norme. Însă, mâine de dimineaţă, coborâm cu aceste valori chiar sub normele specifice perioadei, dar doar în partea de vest şi nord-vest a ţării.

Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Freepik

Lapoviţă şi apoi ninsoare

Treptat, masa de aer rece va cuprinde toate regiunile. Luni, putem spune că avem o vreme mai rece decât în mod obișnuit în această perioadă din an, în toată ţara. Însă, treptat, pe măsură ce ne apropiem de mijlocul săptămânii viitoare, tendinţa este ca valorile să mai crească uşor şi să ajungem, în sfârşit, în limite normale pentru această perioadă din an.

Desigur, sunt aşteptate precipitaţii - slabe cantitativ şi pe arii restrânse. Vor fi, la început, sub formă de ploaie, chiar şi în zonele montane, însă, pe măsură ce vremea se va raci, acestea se vor transforma treptat în lapoviţă şi apoi ninsoare.

La munte, vor predomina ninsorile, iar în zonele mai joase de relief ne aşteptăm şi la precipitaţii sub formă de lapoviţă şi ninsoare", a  spus Oana Păduraru, al Antena 3.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.5.3
pixel