Un tânăr de 18 ani din Georgia a rezolvat vineri şase cuburi Rubik în timp ce se afla sub apă, în încercarea de a stabili un nou record mondial Guinness, potrivit Reuters.
Vako Marchelashvili a stat scufundat într-un bazin cu apă timp de un minut şi 44 de secunde, timp în care a dezlegat şase cuburi în faţa publicului din parcul acvatic Gino Paradise din Tbilisi. Tânărul a spus că se antrenează pentru provocarea subacvatică de şase luni, timp de mai multe ore pe zi.
"Un record care va rezista pentru mult timp"
M-am antrenat mult timp plănuind să stabilesc un record şi să-mi asigur siguranţa, pentru că orice mică greşeală poate fi periculoasă şi poate să-şi schimbe viaţa, a spus Marchelashvili după ce provocarea a luat sfârşit. Cred că rezultatul meu va fi un record care va rezista pentru mult timp. Sper să mai stabilesc şi alte recorduri, a spus tânărul.
După ce a asistat la demonstraţia lui Marchelashvili, Federaţia pentru omologarea recordurilor din Georgia i-a înmânat o diplomă care confirmă performanţa. Oficialii vor trimite dovezile către Guinness World Records pentru verificare. Recordul precedent pentru dezlegarea a cinci cuburi a fost stabilit de Anthony Brooks în New Jersey, SUA, în august 2014, potrivit site-ului Guinness World Record.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
de Val Vâlcu