Cele patru reactoare nucleare de la Paks (de tipul VVER – 440, răcite cu apă sub presiune), de producţie sovietică, au intrat în funcţiune în anii 1982, 1984, 1986 şi 1987, cu un ciclu de viaţă proiectat pentru 30 de ani.
CEN Paks furnizează aproximativ 40% din energia electrică necesară Ungariei (spre deosebire de CEN Cernavodă care furnizează doar 18% din necesarul României), astfel că autorităţile ungare au demarat în februarie 2006 un proiect pentru:
- Prelungirea duratei de funcţionare a reactoarelor cu încă 20 de ani. Acest lucru presupune realizarea unui set de lucrări de modernizare şi monitorizare suplimentare.
- Efectuarea unor lucrări pentru a se obţine o creştere a puterii generate - de la 440 MW (putere specificată în chiar numele generatoarelor), la 500 MW.
Iată o comparație între riscurile prezentate de cele două proiecte:
|
Aspect |
Centrala nucleară Paks Ungaria |
Proiectul Roşia Montană (RMP) |
|
Delimitarea zonei de impact |
Maxim 10 km pentru incidente cu probabilitate de apariţie 1 la 100.000 de ani. POTENTIAL IMPACT TRANSFRONTALIER prin contaminarea radioactivă se face pe calea aerului şi poate afecta teritoriul de vest al României. |
Maxim 80 km pentru accidente cu probabilitate de apariţie 1 la 1.000.000 de ani. Eventuala poluare s-ar face doar pe calea apei, între Roşia Montană şi graniţa cu Ungaria fiind 595 km. NU EXISTĂ IMPACT TRANSFRONTALIER. |
|
Consultarea publică Espoo |
Procedura Espoo declanşată la cererea României (2006). S-a desfăşurat o singură dezbatere publică superficiala la Oradea, deşi Aradul sau Timişoara sunt mai apropiate de CEN Paks ~200 km, s-a ales pentru dezbatere Oradea, aflată la 240 km. Dezbaterea nu a fost promovată şi a fost grevată de probleme logistice şi lipsa informaţiilor. Partea ungară a trimis cu 13 zile înainte părţii române un draft al minutei întâlnirii, care urma să aibă loc. Ministrul mediului în 2006 era Attila Korodi (UDMR). |
Procedura Espoo declanşată la invitaţia României (2004). În Ungaria s-au desfăşurat două dezbateri publice (Szeged şi Budapesta) şi două dezbateri pe procedura SEA în România (Roşia Montană şi Abrud). Ţinând cont de zona de impact din documentaţia RMP, această consultare nu era necesară, dovadă fiind faptul că celelalte 5 ţări vecine invitate nu au dorit să participe. Ministrul mediului în 2004 era Speranţa Maria Ianculescu (PSD). |
|
Răspunsurile date la preocupările reciproce |
Au participat 3 organizaţii şi o societate de stat. S-au primit 10 răspunsuri într-un document de 41 de pagini. Dezbaterea publică a fost o pură formalitate, acceptată astfel de autorităţile române prezente. |
La întrebările primite în Ungaria la dezbaterile publice s-a răspuns în 4 volume cu 750 de pagini. Pentru procedura SEA, s-au primit 122 de întrebări din partea autorităţilor ungare. Răspunsurile părţii române au însumat 3 volume cu 527 de pagini. |
|
Riscul de cutremur |
CEN Paks se află într-o zonă cu risc seismic ridicat (până la 7 grade pe scala Richter). Un astfel de cutremur poate apare cu probabilitatea de 1 la 10.000 de ani. |
Barajul RMP deşi urmează a fi construit într-o zonă în care pot apare cutremure de maxim 5,4 – 5,6 pe scala Richter, a fost proiectat să reziste la un cutremur cu amplitudinea de 8 pe scala Richter. |
|
Riscul de inundare |
Deşi CEN Paks se află la 1 km de Dunăre, măsurile de siguranţă protejează CEN doar la inundaţii, care pot apare o dată la 10.000 de ani. |
Barajul RMP este prevăzut să reziste la o inundaţie cu probabilitatea de apariţie de una la 100 milioane de ani. |
|
Riscul duratei de viaţă |
Durata de viaţă proiectată a CEN Paks era de 30 de ani, dar va fi extinsă cu încă 20 de ani. Componenta principală a CEN, vasul presurizat al reactorului, nu va fi schimbat, deşi sub acţiunea fluxului de neutroni, oţelul devine casant în caz de răcire de urgenţă. Nu mai există în UE un astfel de proiect, care să permită funcţionarea până în 2037 a unor reactoare proiectate în 1970. |
RMP, este un proiect nou, conform cu standardele actuale din industrie şi de protecţie a mediului. La finalul exploatării există planuri de închidere şi ecologizare. |
Alte informații despre cele patru reactoare nucleare de la Paks
În studiul de impact pentru CEN Paks au fost luate în calcul doar probabilităţi de risc specifice unor incidente grave, care ar putea conduce la „depăşiri ale criteriilor de siguranţă nucleară în mediul înconjurător”. De aceea raza zonei de impact este de doar 10 km, pentru incidente cu probabilitatea de 1 la 100.000 de ani.
Pe 10 aprilie 2003, la reactorul nr. 2 al CEN Paks, a avut loc un „incident serios” (calificat cu gradul 3 din 7, pe scara INES a evenimentelor nucleare). Acest lucru a înseamnat emisii radioactive în atmosferă şi atingerea ultimei bariere de siguranţă din sistemul de protejare la contaminare radioactivă al Centralei. Peste nivelul 3 începe categorisirea accidentelor.
Cele patru reactoare de la CEN Kozlodui (Bulgaria), de acelaşi tip cu cele de la CEN Paks (VVER – 440 de producţie sovietică), au fost închise în 2002, respectiv 2006, la cererea Comisiei Europene. S-a calculat că probabilitatea de accident prin topirea reactorului era (înainte de închidere) de 1 la 1.000 de ani.
CEN Cernavodă dispune de singura tehnologie la standarde occidentale din Europa Centrală şi de Est (CANDU) care permite utilizarea uraniului neîmbogăţit ca şi combustibil.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
