Comisia, comisarii și românii

Doamna Catherine Day i-a batut obrazul ministrului roman de Justitie, Mona Pivniceru. De fapt, Romaniei. Sub motiv ca nu ar fi respectate procedurile privind desemnarea sefilor marilor parchete.

Iar “procedurile”, in viziunea acestui birocrat UE, inseamna nici mai mult, nici mai putin decat incalcarea legilor in vigoare. Si, culmea, chiar a legilor facute de prietena doamnei Day, Monica Macovei, in vremea de nefasta amintire cand aceasta denigratoare a statului roman si a romanilor a pastorit, protejata fiind de Traian Basescu, Justitia. Interventia intempestiva a unui reprezentant UE in desemnarea sefilor marilor parchete este nu numai un amestec nepermis in politica interna a Romaniei, un atac la suveranitatea acestei natiuni, ci si un fapt fara precedent in analele Uniunii Europene.

Aliniindu-se cu multa inconstienta aberatiilor proferate de o alta doamna, Viviane Reding, comisar european pentru justitie, doamna Catherine Day, in calitatea pe care o detine, ii atrage atentia Monei Pivniceru ca la desemnarea noilor sefi ai marilor parchete, in locurile ocupate pana acum de Laura Codruta Kovesi si Daniel Morar, ar trebui sa se consulte si sa coopereze, chiar, cu DNA si cu CSM. De unde pana unde? In virtutea caror acte normative? Nu care cumva Catherine Day se substituie Parlamentului? Nu cumva vrea sa ia locul Senatului si Camerei Deputatilor din Romania? Sau poate se substituie Curtii Constitutionale? Si s-a apucat sa ne croiasca legi. Inainte de a arata cat de grav a gresit, sa-i improspatam memoria acestei doamne. Si doamnei Reding, daca doreste sa ne auda.

Pana in 2005, cand Traian Basescu a instalat-o pe Monica Macovei in functia de ministru al Justitiei, procurorii puteau, pe buna dreptate, sa aiba statutul de magistrati. Pentru ca ierarhia lor nu era decisa politic. Nu ministrul Justitiei ii desemna, ci aceasta importanta sarcina, care defineste, pana la urma, independenta ori non-independenta procurorilor, ii revenea in exclusivitate Consiliului Superior al Magistraturii. Care, in acea vreme, ori nu era politizat deloc, ori era mult mai putin politizat. Oricum, lucra independent de puterea politica. Acest mecanism asigura cu adevarat autonomia in anchete a procurorilor. Monica Macovei a schimbat lucrurile. A schimbat legea. Conform legii, acum, sefii marilor parchete sunt alesi de catre ministrul Justitiei. Dupa care CSM, intre timp nu numai politizat, ci chiar subordonat presedintelui demis politic, analizeaza propunerile si isi da un aviz. Negativ sau pozitiv. Dar nu obligatoriu, ci consultativ. Iar presedintele uzurpator numeste.

Citește mai multe pe Corect News

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Cele mai noi știri
Cele mai citite știri

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt3
YesMy - smt4.5.3
pixel