Bohemian Rhapsody este vedeta cinematografelor în 2018. Și merită. Nu am fost mare fan Freddie Mercury, însă aspectul ăsta simt că îmi dă libertatea de a face câteva remarci lispite de încântarea unui fan care îl ascultă de peste 30 de ani. Chiar și așa, pot spune că Bohemian Rhapsody este un film care se ridică la rezonanța numelui cântecului care a vrăjit o lume întreagă.
Despre structura filmului, pot spune că mi-a dat impresia realizării unui echilibru perfect între cadre, a unui tempo care nu lasă loc de respirație. Așa cum de fapt a fost și solistului de la Queen. Am văzut unghiuri și mișcări de aparat care au făcut dintr-un nume o enciclopedie în momentul în care nu se cânta și nu exista dialog. Am putut trece cu ușurință peste detalii pe care le-am văzut dezbătute în presă cu privire la faptul că actorul nu seamănă cu Freddie. Nici măcar faptul că au existat discuții despre nerespectarea unei cronologii a evenimentelor. Cred că a fost montat perfect, nu pentru a-ți arăta doar viața unui star, ci pentru compune imagini care să vorbească despre trăiri, ambiții, nebunie. Și nu în ultimul rând, despre asumare.
Bohemian Rhapsody nu prezintă, cum poate mulți își imaginează, drama solistului ci modul în care și-a conturat viitorul poate mai precis decât temenul stabilit de medici cu privire la viața unui bolnav de SIDA. Cât despre un film laudativ, despre măreția lui Mercury, nici nu poate fi vorba. Mie mi-a arătat genialitatea unui veșnic îndrăgostit, al unui om cu toate defectele lui și cu o singură calitate care poate acoperi nu un suflet chinuit ca al lui, ci o lume înteagă.
Bohemian Rhapsody merită văzut și revăzut. Și da, acum, când scriu, îl ascult pe Freddie.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
