Audiere Ion Ștefan: ”Nu sunt evazionist”. Oana Zamfir: Genial, la asta nu m-am gândit!

Jurnalista Oana Zamfir a comentat răspunsurile lui Ion Ștefan, propus ministru la Dezvoltare, în Guvernul Orban. 

Ion Ștefan, propus ministru la Dezvoltare, ar fi dator. Deși are o casă de aproape 1.000 de mp, se pare că locuința ar fi declarată de aproximativ 80 de mp, ceea ce i-ar aduce o datorie de 1.500 de lei/an. ”Aș fi putut să achit oricând taxa, dar orice om poate greși. Eu n-am știut, n-am avut cunoștință, primăria nu m-a înștiințat că eu sunt dator. Dacă aș fi avut această informație, fiți convins n-aș fi ezitat să plătesc această sumă.  În ultimii cinci ani, am plătit la bugetul statului peste 20 de milioane de euro. N-aș fi îndrăznit să fac acest lucru, să evit a plăti o taxă de 1.500 de lei. Înțeleg că s-a întâmplat, încercăm să remediem.” a spus Ion Ștefan, în timpul audierilor. El a adăugat: ”M-am trezit, după 19 ani, că sunt rău-platnic. Nu este adevărat, sunt bun-platnic. Aș vrea să înțelegeți că aceste găselnițe sunt lucruri care nu mă caracterizează. Am muncit în domeniul privat, am plătit mereu taxe, n-am datorii. Să mă trezesc acum că sunt mare datornic și evazionist. Nu sunt evazionist. Am plătit toate taxele. S-a întâmplat că primăria a identificat, acum, după 19 ani, că aș fi dator”. 

Jurnalista Oana Zamfir a comentat, la Antena 3: ”Dl ministru propus Ion Ștefan n-are treabă cu evaziunea, dânsul doar nu plătește. Că nu i s-a spus că trebuie să plătească. Aș vrea să întreb și eu: Codul Rutier i l-o fi comunicat careva înainte să se suie la volan? Dacă nu, e de vină poliția dacă dânsul încalcă Codul Rutier, că nu i-a comunicat. Sunt absolut scandaloase aceste răspunsuri. Vă arăt doar o poză: domnișoara de pe ecran, angajată la cabinetul parlamentar al dlui viitor ministru a sponsorizat partidul pe lista căruia a candidat pe un post imposibil de atins, de europarlamentar, nu era pe un loc eligibil, nici dacă PNL ar fi luat jumătate din voturile din această țară, cu 300.000 de euro, mai mult decât toți greii partidului. Dânsa n-are un chior! Dl ministru propus apare cu aceeași sumă în declarația de avere, dar nu spune cui i-a împrumutat. Să fie oare o schemă? Dai o contribuție mare în campanie pentru europarlamentare și te face Orban ministru? Cum a zis omul: practic o casă de 76 de mp care a ajus la 910 e o greșeală a tinereții, ca și cum ți-ai lua un costum cu un număr mai mare? Genial, la asta nu m-am gândit!”. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

Ultimele materiale video - DCNewsTV.ro

Te-ar putea interesa

Cele mai noi știri

Cele mai citite știri

DC Media Group Audience
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?

Copyright 2024 SC PRESS MEDIA ELECTRONIC SRL. Toate drepturile rezervate. DCNews Proiect 81431.

Comandă acum o campanie publicitară pe acest site: [email protected]


cloudnxt2
YesMy - smt4.3.1
pixel