"Veniţi cu colindul? O, ce veste minunată! Un minut şi treizeci şi patru de secunde pentru Fiul lui Dumnezeu şi sufletul tău", a spus preotul Dan Damaschin mulţimii de oameni adunaţi în Grădina Palas, care a vrut să transforme iniţiativa în cea mai mare ceată de colindători din ţară.
"Crăciunul este în primul rând despre această mare bucurie - venirea lui Hristos pe pământ. Hristos este dătătorul întregii bucurii, inclusiv bradul de Crăciun, inclusiv masa îmbelşugată sau luminile frumoase care se aprind în întreaga lume. Dacă noi vom fi cu Dumnezeu şi vom avea această pace şi bucurie în lume, atunci, într-adevăr, în fiecare zi am putea sărbători Crăciunul. Am ales "O, ce veste minunată" pentru că este cel mai frumos, cel mai autentic, cel mai cald colind românesc, care ne prezintă esenţa Evangheliei Naşterii lui Isus Hristos", a declarat presei preotul Dan Damaschin.
El a spus că a organizat evenimentul de sâmbătă seara cu speranţa că va fi înregistrat în Guinness Book, dar şi pentru că a observat în ultimele zile "cât de însetaţi sunt românii de colinde autentice şi tradiţii".
"Am mers în aceste zile peste tot: în azile, în spitale, la cei sărmani, pe stradă, pentru a colinda în stilul nostru de români autentici. Am văzut cât de însetat este poporul român de colind românesc. Fiecare loc în care am colindat a fost în săli de spectacol unde oamenii au înregistrat, au aplaudat şi s-au bucurat chiar dacă am simţit o presiune uriaşă a ceea ce înseamnă zarva şi importul ieftin al unor tradiţii ce nu ţin de colind şi de Crăciun", a arătat preotul Dan Damaschin, conform Agerpres.
DCNews
›
Stiri
›
Video - Colindul "O, ce veste minunată", cântat de mii de oameni la Iaşi. Pr. Dan Damaschin: 1 minut şi 34 de secunde pentru Fiul lui Dumnezeu şi sufletul tău
Video - Colindul "O, ce veste minunată", cântat de mii de oameni la Iaşi. Pr. Dan Damaschin: 1 minut şi 34 de secunde pentru Fiul lui Dumnezeu şi sufletul tău
Publicat pe 23 dec 2023, 21:35
-
-
-
- Trump: Sistemul iranian petrolier ar putea exploda în trei zile26.04.2026, 23:12
-
- Trump anunță că SUA nu mai trimit delegații la negocierile cu Iranul26.04.2026, 21:26
-
- Atac la Washington. Chirieac, analiza momentului26.04.2026, 21:16
-
-
-
-
-
- Mașină cuprinsă de flăcări în Capitală, în urma unui accident rutier26.04.2026, 17:52
-
- Incendiu într-un bloc din Timișoara: Zeci de persoane au fost evacuate26.04.2026, 17:15
-
-
- Care sunt cele mai populare destinaţii de vacanţă pentru europeni26.04.2026, 16:26
- Accident rutier în Sibiu: Trei persoane rănite și trafic blocat pe DN726.04.2026, 16:16
-
-
-
-
-
- Proiect din Guvern: Ce se întâmplă cu programul ”Noua Casă” în 202626.04.2026, 12:50
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Sfat pentru căsătorie26.04.2026, 05:53
-
-
-
-
-
- VIDEO / Imagini rare cu ciute și cerbi în Parcul Natural Apuseni25.04.2026, 19:15
-
-
-
-
- Zile libere de Rusalii 2026. Minivacanță pentru români25.04.2026, 16:41
- Ideologie sau tehnologie? Răspuns până în 205025.04.2026, 16:16
-
-
- Accident pe A1 între un microbuz și un camion: 4 persoane rănite25.04.2026, 15:26
-
- 15 oameni intoxicați cu clor într-o piscină la Eforie Nord25.04.2026, 14:55
- MAE l-a convocat pe ambasadorul Rusiei după incidentul din Galați25.04.2026, 14:32
-
-
-
-
-
-
-
-
- ANM a emis Cod galben și portocaliu de vânt puternic pentru toată țara25.04.2026, 11:13
-
-
-
-
-
-
-
-
-
-
- BANCUL ZILEI: Ora adevărului25.04.2026, 03:29
-
-
-
-
-
-
- Ambulanță SMURD, lovită de tren: Patru persoane au fost rănite24.04.2026, 22:46
-
-
-
-
-
-
-
-