Am parafrazat cu bună știință una dintre aserțiunile care au făcut o bună cariera ani de zile, atribuită lui André Malraux, „ Secolul XXI va fi religios sau nu va mai fi”
Este frază pe care marele scriitor și politcian – ateu declarat, de altfel – nu a rostit-o sau așternut-o pe hârtie niciodată.
Sper ca și prohodul ce însoțește cinematograful de o bună bucată de vreme, imaginarea înghițirii lui de către politic, înainte ca A.I. să-i vină de hac definitiv, să aibă acceași soartă, precum pretinsa zicere a scriitorului francez: timpul să o arunce, încet-încet, în ridicol. Evident că politicul ne înconjoară din toate părțile pentru că însăși istoria contemporană, incendiară, tot mai complicată, dictează.
Cinematograful, mai ales el, nu poate sta departe, mut și surd la atingerea cu vibrațiile lumii. De aici și până la a-i cere să-și ajusteze structurile în funcție de normele impuse realității este o cale sigură a exagerărilor adeseori ridicole. Festivalul de la Veneția - Mostra internazionale del arte cinematografica, numele oficial – a cărei a 83-a ediție s-a deschis ieri seară, a fost precedat tocmai de un astfel de scandal.
George Clooney, sărbătoirtul ( foto - La Biennale)
Scânteia a aprins-o un amănunt statistic cât se poate de lesne de înțeles, în condițiile respectării autonomiei artei: un singur film semnat de o femeie-cineast în Competiția oficială. Atât a socotit de cuviință directorul Alberto Barbera, selecționerul, un intelectual care a avut întotdeauna curajul opțiunilor sale. Primii care i-au sărit în cap au fost chiar ziariștii țării sale, cei de la marile cotidiane.
Neavând de lucru, ca să glumesc puțin, Barbera a mai pus paie pe foc, anunțând că are de gând să nu mai țină conferința de presă a Juriului internațional. Se teme de întrebările politice incomode, s-a scris din nou. Cu sinceritatea ironică bineștiută, omul nr.1 al Mostrei, atât de cunoscător al ticurilor gazetărești, nu a rămas dator cu vreun răspuns: „Unii ziariști, protestează, deși sunt sigur că puțin le pasă de respectiva conferință: De altfel, în același arc de timp, sunt cel puțin 3-4 filme interesante.
Renunțarea la un ritual a generat o reacție internațională incredibilă. (...) Am ținut ca această ediție să fie una a deschiderii către tot ceea ce poate fi curiozitate, o ediție provocatoare și bogată”. Ne vom convinge pe parcurs. Deocamdată, am înregistrat încă o ruptură în seria obișnuințelor. Pentru prima dată, seara inaugurală a avut doi prezentatori. S-a renunțat și la denumirea de madrina – madrino (nașa-nașul), atât de simpatică, în favoarea tnor termeni mai corporatiști: conducente.
Cei doi au fost actorii Greta Scarano și mai nou venitul Nicolas Maupas care au delarat de la bun început că nu vor practica ghicitorile cu tentă politică. O tradiție dragă festivalului și venețienilor a fost, însă, neclintită, și anume invitarea lui George Clooney. Mai mult decât atât, actorul, regizorul, producătorul și apărătorul cauzelor drepte, mult prețuit de directorul Barbera, a fost onorat acum cu un Leu de aur pentru întreaga carieră.
„Mostra este festivalul meu preferat – avea să declare sărbătoritul. Am trăit aici momente minunate. Leul de aur este o imensă onoare, dar poate înseamnă și că am îmbătrânit puțin. Nicio problemă, mă simt bine așa”. Două dintre cele trei ziare pe care le cumpăr zilnic aveau în titlu sintagma „Regele Clooney”.
Culmea ironiei: în filmul de deschidere, Ink, al Danny Boyle, sunt făcute cu ou și cu oțet, cum se zice, titlurile sărăcuțe care circulă de la un ziar la altul. Dar despre acest film, o radiografie a mizeriei jurnalismului de scandal – în corespondența viitoare.