Moartea tânărului medic de la Spitalul Floreasca a șocat opinia publică, dar, mai ales, sistemul medical. Reacții sunt din toate părțile.
”Nu a mai putut fi salvat”
Alexandru Rogobete, fost ministru al Sănătății, a scris: ”Astăzi, un tânăr medic de doar 30 de ani a pierdut lupta pentru viațǎ. Transmit sincere condoleanțe familiei, colegilor și tuturor celor care l-au cunoscut și l-au iubit. Nu voi face speculații și nu îmi voi da cu părerea despre cauzele acestui deces. Indiferent de rezultatul anchetei și al expertizei medico-legale, nimeni nu are dreptul să pună etichete sau să vină cu verdicte înainte ca toate faptele să fie cunoscute.
Astăzi vorbim, înainte de toate, despre un om. Despre un tânăr care a ales una dintre cele mai grele profesii, care și-a dedicat viața salvării altora și care, din păcate, nu a mai putut fi salvat.
”Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg”
Munca în medicina de urgență este una dintre cele mai solicitante forme de exercitare a profesiei medicale. Consumul fizic și emoțional la care sunt supuși zilnic cei care luptă pentru viața pacienților este real și nu trebuie ignorat. Tocmai de aceea, orice concluzie pripită sau judecată publică este nedreaptă și lipsită de responsabilitate.
Restul este zgomot de fond.
În astfel de momente, avem nevoie de decență, de respect și de liniște, nu de declarații făcute doar de dragul declarațiilor. Durerea unei familii și pierderea unui coleg merită compasiune și reculegere.
Dumnezeu să te odihnească în pace, drag coleg. Respectul și recunoștința noastră te vor însoți mereu”.
Semnalul dat de mama unui medic: Domnule ministru, am sperat
La postarea fostului ministru, un comentariu iese în evidență:
”Am aflat de la ginerele meu despre colegul lui care a plecat atât de devreme din această lume. Sunt foarte tristă pentru el și familia lui! Ginerele meu are doar cuvinte frumoase despre omul și medicul plecat: ”era un om de nota 10, un tată super și un doctor empatic”. Dumnezeu să-l odihnească în pace!
Domnule ministru, am sperat foarte mult ca veți reuși să faceți ceva cu posturile blocate, să faceți ceva pentru tinerii medici care termină rezidențiatul și nu au loc în spitalele unde și au petrecut anii tinereții, unde au făcut gărzi de peste 30 de ore, neplătite în primii ani. Și bineînțeles pentru tot personalul medical, cu tot ce au nevoie. Degeaba avem oameni buni și pregătiți în sistem, dacă ajung să pice din picioare de oboseală, stres și neîmpliniri profesionale și materiale”.
”Am mai pierdut unul de-al nostru”
Și din mediul sindical, reacțiile au curs:
Federația Sanitas a transmis: ”CU DURERE ÎN SUFLET ȘI CU CAPUL PLECAT! FEDERAȚIA SANITAS ȘI DIVIZIA SA DE MEDICI - ÎN DOLIU!
Astăzi, sistemul de sănătate din România spune din nou: "Am mai pierdut UNUL DE-AL NOSTRU". Un medic rezident în anul V — un om care și-a dedicat ani întregi din viață pentru a-și servi pacienții — a fost găsit fără viață la Spitalul Floreasca, în timpul gărzii.
Intrase dimineața. Nu a mai ieșit seara.
Nu știm tot ce a purtat în suflet.
Nu știm ce s-a întâmplat în acele ore.
Dar știm că era unul dintre noi.
Știm că a lăsat acasă doi copii mici.
Și știm că povestea lui nu este singulară — este a 46-a dintr-o listă pe care nicio țară nu ar trebui să o aibă.
46 de medici morți în timpul gărzii sau imediat după. 46 de oameni care au dat tot ce aveau și nu au primit înapoi nici măcar empatie.
Federația SANITAS transmite familiei sale toată dragostea și compasiunea noastră. Copiilor lui, cuvinte pe care nu le știm. Colegilor lui de la Floreasca, care au încercat să îl salveze — VĂ RESPECTĂM!
Și tuturor celor care poartă astăzi responsabilitatea unei gărzi, oriunde în România:
Nu sunteți singuri.
Vă vedem.
Vă auzim.
Luptăm pentru voi.
Să-i fie odihna ușoară!”.
”Suntem profund devastaţi de moartea colegului nostru, medic rezident în anul V la Spitalul Floreasca, găsit fără suflare în timpul gărzii de sâmbătă. Transmitem condoleanţe familiei şi tuturor celor care l-au cunoscut. Acesta nu este un caz singular. Este semnalul de alarmă al unui sistem care îşi epuizează şi îşi abandonează tinerii medici” au transmis și reprezentanții Societății Multidisciplinare a Medicilor Rezidenți.
Un medic, Torje Iuliu, a scris:
”Un alt rezident s-a sinucis
Un alt medic rezident.
Un alt om care a cedat.
De data aceasta, de la Floreasca.
Și inevitabil apar aceleași reacții. Aceleași explicații simplificate. Aceeași nevoie de a găsi rapid un singur vinovat pentru o tragedie care, în realitate, este mult mai complexă.
Dar trebuie spus clar că nu este un fenomen exclusiv românesc.
Medici se sinucid în Germania, în Franța, în SUA, în Japonia. La fel cum se sinucid profesori, polițiști, antreprenori, avocați, muncitori, oameni din toate profesiile și din toate păturile sociale. Trăim într-o societate care normalizează epuizarea, izolarea și presiunea psihică până în punctul în care unii oameni pur și simplu nu mai pot duce.
În medicină însă, totul capătă o încărcătură aparte.
Pentru că aici vorbim despre oameni care trăiesc zilnic în contact direct cu moartea, durerea, trauma și disperarea umană. Oamenii uită că un medic nu este doar un executant de proceduri. Este un om care acumulează în ani de gardă imagini și experiențe pe care psihicul uman nu a fost construit să le proceseze la infinit fără consecințe.
Un om obișnuit poate dezvolta sindrom posttraumatic după ce vede un singur accident mortal.
Un medic din ATI, UPU, SMURD sau chirurgie de traumă vede astfel de scene de nenumărate ori pe an. Vede oameni murind sub resuscitare. Vede copii care nu mai pot fi salvați. Vede familii distruse în câteva minute. Vede suferință în formele ei cele mai crude.
Iar apoi, după toate acestea, societatea are adesea pretenția ca medicul să rămână perfect funcțional, lucid, calm, productiv și emoțional impermeabil.
Nu funcționează așa.
Toate acestea lasă urme..
Da, există și problema abuzurilor din sistem. Când peste 70% dintre rezidenți declară că se simt abuzați la locul de muncă vorbim despre un fenomen grav și sistemic.
Dar dincolo de statistici, rămâne realitatea unui om. În cazul acesta, un tată a doi copii.
Și tocmai de aceea componenta de suport psihologic trebuie discutată mult mai serios decât până acum.
Pentru că expunerea repetată la traumă modifică oamenii. Modifică somnul, anxietatea, relațiile personale, capacitatea de reglare emoțională. Mulți medici dezvoltă simptome de burnout sever, depresie, anxietate sau stres posttraumatic și continuă să funcționeze aparent normal până în momentul în care nu mai pot.
De aceea este imperios necesară construirea unor programe reale de suport psihologic și psihoterapeutic pentru personalul medical:
– acces gratuit și facil la psihoterapie;
– ședințe confidențiale, sub anonimat;
– evaluări psihologice periodice pentru specialitățile cu încărcătură traumatică mare;
– grupuri de suport după cazuri severe sau decese traumatice;
– educație despre burnout, depresie și stres posttraumatic încă din rezidențiat;
– eliminarea stigmei conform căreia medicul trebuie „să reziste” indiferent de cost.
Pentru că oamenii care luptă zilnic cu moartea nu pot fi lăsați singuri cu tot ceea ce adună în ei. Iar dacă nu vom înțelege asta, vom continua să vorbim despre tragedii doar după ce este prea târziu, again and again and again and again. Condoleanțe familiei greu încercate”.