Conform The Verge, Michael Kail a fost vicepreședintele operațiunilor TIC din 2011 până în 2014 și a fost găsit vinovat pentru spălare de bani și fraudă prin poștă. Potrivit justiției americane, Kail și-a folosit poziția din conducerea companiei pentru „a obține un flux de bani și acțiuni” pentru el însuși.
Netflix l-a dat în judecată pe acesta în 2014, spunând că a ascuns plățile comercianților. După spusele Departamentului de Justiție, Kail a acceptat mită de peste 500.000 dolari, dar și acțiuni din partea a nouă companii tehnologice care ofereau produse sau servicii pentru Netflix. Pedeapsa poate ajunge la 20 de ani de închisoare.