Traian Băsescu acuză PNL şi USR de comportament "inconştient şi antinaţional" şi spune că preşedintele Nicuşor Dan a apelat la ultima soluţie, după ce consultările oficiale nu au fost tratate serios de partidele parlamentare.
"Nominalizarea lui Adrian Veștea cred că era singura soluție rămasă. Președintele a fost în situația în care a făcut consultări oficiale, dar a avut și niște consultări neoficiale. Timp de 30 de zile a tot vorbit cu partidele, încercând să identifice o soluție pro-europeană. După aceste 30 de zile, a încercat întâi cu un independent. Probabil i s-a părut că, din moment ce partidele puneau restricții și acele așa-numite „linii roșii”, un independent ar fi fost o soluție.
Prima tentativă a fost categoric o variantă greșită. Realitatea este că domnul președinte a făcut o apreciere greșită cu desemnarea unui așa-zis independent.
În schimb, în ceea ce privește soluția pe care a adoptat-o astăzi, cred că este una corectă. Și pentru că am văzut tot felul de reacții, v-aș putea spune următorul lucru: este absolut constituțional ce a făcut președintele. Deci, nu a lipsit consultarea. Dânsul, în urma consultărilor, a ajuns la două variante: una cu un neafiliat și alta cu cineva provenit dintr-un partid", a declarat Traian Băsescu la România TV în emisiunea moderată de Simona Gheorghe.
Trebuia Nicuşor Dan să îl anunţe pe Ilie Bolojan?
Ilie Bolojan a transmis, la scurt timp după ce Adrian Veştea a fost desemnat prim-ministru, că nu a ştiut nimic legat de această mutare. Traian Băsescu spune ce trebuia să facă Nicuşor Dan, dar şi de ce nu contează că nu i-a anunţat pe liderii politici.
"Acum, marea problemă a celorlalți este: de ce nu i-a dat un telefon lui Bolojan să-i spună „Domnule președinte PNL, îți place sau nu-ți place, îl desemnez pe Veștea”? Atât avea de făcut. Președintele nu mai putea sta, pentru că responsabilitatea nu este nici a lui Bolojan, nici a lui Grindeanu, nici a lui Kelemen Hunor. Este responsabilitatea președintelui să desemneze un premier.
Toate discuțiile de acum sunt de tipul: „De ce nu m-a întrebat pe mine?”. Păi, v-ați bătut joc în timpul consultărilor! Niciun partid nu a nominalizat un candidat clar la funcția de premier, iar când o face președintele, nu vă mai place? De fapt, partidele au avut un comportament inconștient și antinațional, o spun fără reținere. Țara n-are guvern și intră în riscuri foarte mari, iar ei se gândesc doar la interesele lor: ce fac, câți bani dau la administrațiile locale, la clientela politică. Pur și simplu disprețuiesc interesul României", a punctat Traian Băsescu.
Ce ar trebui să facă Adrian Veştea?
"Eu cred că noul premier desemnat ar trebui să procedeze astfel: aș lua programul Alianței, pentru că este un program care a trecut deja prin Parlament și corespunde exigențelor PNRR-ului. Aș lua acel program, aș face lista de miniștri cu toți miniștrii care sunt interimari în acest moment pe funcții și, cel mai târziu miercuri, m-aș duce cu ea în Parlament.
Practic, cabinetul care a căzut prin moțiune ar fi noua listă de miniștri. Cu programul Alianței m-aș duce marți sau miercuri în Parlament", a mai precizat acesta.
Mesajul lui Băsescu pentru Ilie Bolojan
"Eu văd această desemnare ca pe o încercare disperată a președintelui de a-și îndeplini atribuțiile constituționale de a da României un guvern. A dat un rateu cu prima nominalizare, trebuia să o facă foarte repede pe a doua. A greșit din punct de vedere al relației politice, dacă vreți, pentru că nu l-a sunat pe Bolojan.
Dar Bolojan trebuie să înțeleagă că nu mai poate încurca lucrurile pe la Palatul Victoria, dintr-un motiv simplu: a căzut constituțional printr-o moțiune de cenzură, cu 281 de voturi „pentru”. Nu poate să fie o cădere mai corectă și mai constituțională decât asta. Deci văicărelile nu-și mai au locul aici.
Iar soluția pe care domnul Bolojan ar vedea-o — adică să fie nominalizat tot el — pune Parlamentul într-o situație neplăcută. Nu poți ca astăzi să votezi cu 281 de voturi căderea unui Guvern, iar a doua zi să votezi invers, cu măcar 233 de voturi. Nu se poate", a completat Traian Băsescu.