Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că în judeţul Mehedinţi, începând de astăzi ora 14.00 şi până duminică la ora 14.00 pe DN6 Drobeta Turnu Severin – Orșova, la kilometrul 358+268 viaductul Tarovăț, kilometrul 358+518 (viaductul Jupalnic) și kilometrul 362+664( viaductul Valea lui Stan) se vor executa lucrări de asfaltare. Traficul se va desfăşura dirijat prin intermediul piloților și/sau indicatoare.
Conducătorii auto sunt sfătuiţi să sporească atenţia la volan şi să reducă viteza în zona lucrărilor semnalizate.