România este unul dintre cele cinci state-membre ale UE care nu au recunoscut Kosovo.
\"În 2008, România a decis să nu recunoască Kosovo. Cu toate acestea, lucrurile s-au schimbat de atunci. Guvernele s-au schimbat și noi decizii asupra recunoașterii Kosovo ar putea fi luate\", a declarat Victor Ponta, după un summit la Tirana al șefilor de stat din sud-estul Europei, potrivit ziarului de limbă albaneză din Pristina Epoka E Re, citat de Agerpres.
Potrivit mass-media din Kosovo, Victor Ponta a declarat că țara sa va lua în considerare recunoașterea Kosovo, \"deoarece multe lucruri s-au schimbat în Kosovo din 2008\". Potrivit ziarului Epoka E Re, citat de B92, Victor Ponta \"a subliniat faptul că unul dintre principalele motive este că Kosovo și Serbia își desfășoară dialogul cu succes\".